“Cel mai mare Gulliver”, de Gellu Naum
Gellu Naum (1915 – 2001), fiul poetului Andrei Naum, a fost el însuși poet, prozator și dramaturg, cel mai important reprezentant român al suprarealismului. A studiat filosofia la București și la Paris. A fost prieten cu alți reprezentanți de seamă ai avangardei suprarealismului, precum Andre Breton, Victor Brauner sau Gherasim Luca. Debutează în 1948 cu poemul cu tentă filosofică “Calea șarpelui”, experiență care îi va marca definitiv stilul. Între 1950 și 1960, publică mai multe cărți de literatură pentru copii, precum mult apreciatele: “Cartea cu Apolodor” și “A doua carte cu Apolodor”, dar și de literatură proletcultistă, precum volumul “Soarele calm” sau anuarul prentru tineret “Tabăra din munți”. Totodată, continuă să scrie pe ascuns poeme suprarealiste (de exemplu “Heraclit”) fără să le publice. Începând din 1968, odată cu destinderea regimului comunist, Gellu Naum începe să-și publice poeziile în volume ca: “Athanor”, “Copacul animat”, “Tatăl meu obosit” ș.a. Reușește să stârnească câteva reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca scriitor important abia după publicarea romanului “Zenobia”, în 1985. “După 55 de ani de la publicare, cartea pentru copii «Cel mai mare Gulliver» vede lumina tiparului la editura Art, într-o ediție frumos ilustrată de către Irina Dobrescu și prefațată de Dan Stanciu. Eroul lui Gellu Naum e un puști năstrușnic, Matei, care ar vrea să crească. Acest puști are tot ce-i poftește inima: jucării, dulciuri, cărți, hăinuțe, dar îi lipsește ceva, un lucru pe care și-l dorește nespus: să crească mai repede și mai înalt, «înalt cât o casă cu 9 etaje». Desigur, Matei are și un set de motive bine întemeiate pentru care vrea să crească (de exemplu, «să aibă pasul mare, ca să umble mai puțin»). La fel ca în povești, miracolul se produce, eroului i se îndeplinește dorința ca prin
