Fără îndoială, profesorul universitar, critic, istoric literar şi stilistician Eugen Negrici este una dintre figurile iradiante ale criticii româneşti de astăzi. Este un intelectual care riscă permanent şi, ca atare, îi plac scriitorii care au riscat şi au înnoit la rândul lor, îi place să deconstruiască toate convenţionalismele, a spus nu o dată lucruri neconvenabile, dar adevărate, şi a câştigat. Pe scurt, e un critic mereu curajos. Nu cu mult timp în urmă, i-a fost retipărit la Editura Cartea românească volumul „Figura spiritului creator”*) pentru care, în 1978, a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor. „Figura spiritului creator” este al doilea volum dintre cele trei cunoscute sub titlul generic „Ciclul imanenţei literaturii”. Plasat între "Expresivitatea involuntară" şi "Imanenţa literaturii", studiul este dedicat analizei procesului subtil de geneză şi execuţie ale operei artistice, care niciodată nu este rodul exclusiv al inspiraţiei sau al geniului, ci este determinat de nenumăraţi factori interiori şi exteriori, mai mult sau mai puţin favorabili.

Sub titluri memorabile ca „Euforia noviciatului” (Antim Ivireanul), „Elanul ingenuu” (I. Heliade-Rădulescu), „Nepăsarea suverană” (Nichita Stănescu), "Expansiunea clişeului" (M. H. Simionescu), „Refuzul rostirii stereotipe” (Urmuz), „Sub presiunea delimitărilor” (Marin Sorescu), Eugen Negrici reconstituie, analizând şi contextualizând operele, întreaga istorie a producerii lor şi restaurează, ca un arheolog, „din cioburi”, portretul eroului principal, artistul, alături de câteva dintre uneltele sale. Criticul care se revendica din structuralism a scris: „Vom preciza, în prealabil, că nu ne numărăm printre aceia care şi astăzi sunt dispuşi să confunde creaţia şi, în mod particular, poezia cu o aşteptare pasivă a unei iluminări. O spunem pentru că emoţia inspiratoare, ca unică legitimare a calităţii artistic