Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi de evaluare psihosomatică pentru învăţământul primar

Publicat in Flacara Iasului, vineri 19 aprilie 2013 ·

Părinţii ai căror copii nu împlinesc 6 ani până pe 1 septembrie, respectiv 7 ani, dar doresc să-i înscrie în clasa pregătitoare, respectiv clasa I, mai au la dispoziţie doar ziua de astăzi pentru a merge cu puştii la evaluarea dezvoltării psihosomatice. Demarat pe data de 2 aprilie, procesul de evaluare este coordonat de Centrul județean de resurse și asistență educațională. La nivelul judeţului au fost stabilite zece centre de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copilului. În municipiul Iaşi, acestea sunt la Şcoala „B. P. Haşdeu“ – Tătăraşi, Şcoala „Elena Cuza“ – zona Canta, Şcoala „Alexandru cel Bun“ – Alexandru cel Bun/Dacia, Şcoala „N. Iorga“ – Nicolina, Colegiul „G. Ibrăileanu“ – Copou, Şcoala „O. Cazimir“ – Podu Roş. În Paşcani, centrul este la Liceul Teoretic „Miron Costin“, în Târgu Frumos, la Şcoala „Ion Creangă“, iar în Hârlău, la Şcoala Gimnazială „Petru Rareş“, între orele 10.00-18.00. La cerere, evaluarea se poate face în prezenţa părintelui, iar rezultatul se comunică în scris acestuia, la finalul evaluării, și nu poate fi contestat. La nivelul judeţuluiIaşisunt 462 de clase pregătitoare, din care 135 sunt în regim simultan, iar 327 sunt întregi. Numărul total al elevilor este de 7.774, din care 2.592 în mediul urban şi 5.182 în mediul rural. Prima etapă de înscriere pentru clasa pregătitoare se încheie pe data de 22 aprilie.

Părinţii ai căror copii nu împlinesc 6 ani până pe 1 septembrie, respectiv 7 ani, dar doresc să-i înscrie în clasa pregătitoare, respectiv clasa I, mai au la dispoziţie doar ziua de astăzi pentru a merge cu puştii la evaluarea dezvoltării psihosomatice. Demarat pe data de 2 aprilie, procesul de evaluare este coordonat de Centrul județean de resurse și asistență educațională. La nivelul judeţului au fost stabilite zece centre de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copilului. În municipiul Iaşi, acestea sunt la Şco

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 35 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°