Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecerea lui Johannis la PNL “a şubrezit serios” PSD

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 19 aprilie 2013 ·

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan, deputat de Sibiu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că trecerea primarului Klaus Iohannis la PNL, mai ales poziţia acestuia de prim-vicepreşedinte, “a şubrezit serios” PSD, ceea ce explică, în opinia parlamentarului democrat-liberal, faptul că liderul judeţean al PSD, preşedintele Consiliului Judeţean Ioan Cindrea, nu candidează pentru nicio funcţie la Congresul care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.

“Aşa cum am spus, odată cu trecerea primarului Iohannis la PNL, PSD Sibiu şi nu doar PSD Sibiu, PSD-ul a fost şubrezit serios, pentru că a fost un plus de imagine, o bilă albă pentru PNL şi un deficit de imagine pentru PSD. Iată că ceea ce se întâmplă la Congresul PSD întăreşte o afirmaţie pe care am făcut-o la început şi până la urmă un gest politic pe care l-am simţit cu toţii”, a spus Raluca Turcan.

Preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, joi, că delegaţia sibiană va fi formată din 68 de membri, fiecare dintre aceştia urmând să voteze individual. Întrebat dacă va candida pentru vreo funcţie în partid sau pe cine susţine, Ioan Cindrea a refuzat să răspundă.

Raluca Turcan crede că în cadrul USL, la nivel naţional, doar Organizaţia Judeţeană a PNL se face auzită, asta datorită faptului că primarul Klaus Iohannis ocupă funcţia de prim-vicepreşedinte. “Asta înseamnă că în cadrul USL, Sibiul va avea din partea PNL-ului o voce influentă”, a explicat vicepreşedintele PDL.

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, primarul Sibiului, este chiar coordonatorul unui grup de lucru din partid, care discută despre regionalizare. În acest context, deputatul PDL Raluca Turcan susţine poziţia Sibiului ca viitoare capitală regională. AGERPRES

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan, deputat de Sibiu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că trecerea primarului Klaus Iohannis la PNL, m

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 10 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 14 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 7 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°