Cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea atentatului de la maratonul din Boston sunt fraţi de origine cecenă, anunţă postul american NBC News. Unul dintre cei doi a murit, în timp ce al doilea este urmărit în continuare de Poliţie.
Corespondentul RFI la New York, Radu Tudor
Evenimentele s-au precipitat, după ce Poliţia Federală a difuzat joi, la o conferinţă de presă, imaginile celor doi suspecţi în exploziile care au însângerat maratonul de la Boston. Cam la cinci ore după conferinţa de presă, în jurul orelor 5:30, ora României, s-au primit rapoarte despre un incident unde este situat renumitul Institut Politehnic MIT.
Dramatica secvenţă de evenimente a continuat cu uciderea unui poliţist din zonă. Doi bărbaţi, cu semnalmentele celor doi suspecţi au deturnat apoi un SUV negru marca Mercedes şi puţin timp mai târziu l-au eliberat nevătămat pe şofer. Cei doi au condus apoi spre Watertown, la vest de Boston, urmăriţi de forţele de ordine. Locuitorii oraşului s-au trezit în vacarm de război.
Ce s-a petrecut este relatat de un martor ocular, Andrew Kitzenberg, aflat într-o poziţie ideală: "Chiar în faţa blocului nostru, doi bărbaţi aflaţi între două maşini trăgeau cu pistoale de-a lungul străzii Laurel, înspre un cordon de poliţişti aflaţi la vreo 50 de metri distanţă, înspre vest. La un moment dat, unul dintre bărbaţi a amorsat un dispozitiv care mi s-a părut de tip autoclavă, precum cel utilizat la Boston, creând o perdea de fum. După un intens schimb de focuri, unul dintre suspecţi s-a urcat în SUV-ul Mercedes şi a condus înspre barajul poliţienesc".
Suspectul identificat mai devreme drept numărul 1, cel purtând o şapcă de culoare închisă, a fost ucis. Se pare că purta o centură cu explozibil. Celălalt a scăpat, declanşând închiderea întregului sistem metropolitan de transport public şi o amplă operaţiune poliţienească, incluzând unităţ