Sorana a depăşit recent două milioane de dolari câştigaţi din tenis şi spune că banii nu sunt o prioritate pentru ea în acest moment
Pe 7 aprilie a fost ziua ta. Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit la 23 de ani?
Am zburat chiar de ziua mea spre România şi cel mai frumos cadou a fost faptul că am ajuns acasă, lângă familie. Din 23 decembrie 2012, am mai fost în ţară doar o singură dată până acum.
Cum ai caracteriza prima parte a acestui sezon?
Ca rezultate, a fost un început bun. Am jucat constant. Am ajuns la un anumit nivel şi nu mai am probleme cu jucătoarele care sunt de bătut, cum se spune. Iar cu adversarele din top 20, depinde de zi. Se întâmplă şi să pierd, dar sunt zile şi când câştig. De la un turneu la altul am simţit că jocul meu se îmbunătăţeşte.
În primul turneu, la Auckland, te-ai retras. Ce s-a întâmplat?
Când am plecat din ţară, în decembrie, în drum spre Noua Zeelandă, am contactat un virus. Două săptămâni am fost ţintuită la pat! Nu aveam deloc energie, stăteam şi 16 ore pe zi în pat, nu puteam mânca nimic, vomitam. Mi-am revenit foarte greu. La Auckland am abandonat din cauza virusului de care am scăpat abia după Australian Open.
Na Li te-a scos şi de la Australian Open, după Roland Garros 2012. Ce s-a întâmplat?
Pentru mine, turul III la Melbourne a fost bun, peste aşteptări. Acolo, în primele două tururi, nu am evoluat extraordinar, dar am tras de mine şi am câştigat cu sufletul. Iar cu Na Li nu am avut prea mari şanse, nu eram 100%. Lumea se aşteaptă de la mine ca, atunci când întâlnesc o jucătoare din top 10, să câştig mereu. Încă nu e posibil asta. Mai am de muncă până să ajung la un nivel şi mai ridicat.
„Mă aşteptam să o bat pe Kerber“
Cu Radwanska, la Indian Wells, ai fost aproape de o mare victorie.
Am fost chiar foarte aproape şi
