Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările micilor pictori de la Clubul Copiilor vor fi expuse în Polonia și Japonia

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 19 aprilie 2013 ·

Lucrările copiilor de la Cercul de pictură din cadrul Clubului Copiilor și Elevilor din Roman vor participa la două concursuri internaționale de creativitate artistică în Polonia și Japonia. Desenele participante vor aborda probleme ale mediului.

Ambele concursuri – “Întotdeauna verde, întotdeauna albastru” (Torun – Polonia) și “Ie-no-hikari” (Japonia) – sunt manifestări tradiționale, ambele aflate la cea de-a 21-a ediție. Concursurile se desfășoară în colaborare cu Ministerul Educației.

“Avem o participare constantă la aceste concursuri, iar copiii Cercului de pictură sunt motivați să participe pentru că în fiecare an au primit din partea organizatorilor aprecieri și premii. Lucrările cu care participăm la cele două concursuri de arte vizuale vor atinge o diversitate de probleme legate de protejarea mediului. Ne dorim ca cele 20 de lucrări participante la fiecare dintre concursuri să atragă atenția juriului și să le regăsim pe catalogul pe care organizatorii concursurilor le editează la finalul manifestărilor”, a precizat profesorul și pictorul Cristinel Ionel Prisacaru, coordonatorul Cercului de pictură din cadrul Clubului Copiilor și Elevilor.

Profesorul Prisacaru are în vedere și organizarea unei expoziții de pictură cu vânzare realizată cu lucrări ale copiilor. “Este prima expoziție de acest gen care se desfășoară la Roman. Expoziția va cuprinde lucrări în ulei pe pânză, realizate de copii cu vârste între 7 și 18 ani, din cadrul Cercului de pictură. Banii obținuți din vânzarea lucrărilor vor fi reinvestiți în activitățile pe care le desfășurăm în cadrul cercului”, a spus profesorul Prisacaru.

Lucrările copiilor de la Cercul de pictură din cadrul Clubului Copiilor și Elevilor din Roman vor participa la două concursuri internaționale de creativitate artistică în Polonia și Japonia. Desenele participante vor aborda probleme ale

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cunoscutul avocat ieșean care și-a desfigurat fosta iubită, reținut pentru 24 de ore

Adevarul acum 35 minute
Avocatul Dinu Șerban a fost reținut pentru tentativă de omor, după ce în urmă cu două săptămâni și-a desfigurat în bătaie fosta iubită.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vreme capricioasă, cu ploi și oscilații termice

Adevarul acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvani

Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de ninsori, în Carpaţii Orientali şi Meridionali/ Un alt Cod galben de vânt puternic, marţi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi estul Munteniei

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi dimineaţă, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, în timp ce în zonele de munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali

David Popovici donează echipamentul de la Jocurile Olimpice pentru a sprijini construcţia unei case

Mediafax acum 3 ore
David Popovici, campion mondial şi olimpic la înot, a anunţat că va dona echipamentul purtat pe podiumul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 pentru a sprijini Fundaţia Hope and Homes for Children. Scopul campaniei este strângerea sumei de 115.000 de

Atenţionare de călătorie: Posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport în Franţa

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că sindicatele reunite ale lucrătorilor din Franţa au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel n

Cadavrul unui bărbat fără adăpost, transportat prin București cu un cărucior de cumpărături. Ucigașul a fost reţinut

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din Capitală a ucis o persoană fără adăpost, după care i-a transportat cadavrul prin oraş într-un cărucior de cumpărături, aruncând trupul neînsufleţit într-o zonă cu vegetaţie din Sectorul 1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a a

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 8 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Sistemul de monitorizare cu brățară electronică, extins în toată țara

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Introdus treptat, de la începutul anului trecut, sistemul informatic de monitorizare electronică va fi acum extins în toată țara și folosit în cadrul procedurilor judiciare. Astfel, de la 1 octombrie 2024 va începe a treia și ultimă eta

Peste 230.000 țigarete, descoperite ascunse în bagajele unor pasageri la vama Nădlac II. Unde trebuia să ajungă marfa VIDEO

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit peste 230.000 de țigarete în bagajele unor pasageri aflați într-un autocar care urma să iasă din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Se pare că autocarul era condus de un șofer român

Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul pentru Regiunea Centru, epuizat în mai puţin de două minute

Mediafax acum o ora
Luni, la ora 10.00, a început sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, din Regiunea Centru. Au fost depuse 9.335 de dosare înscrise în timp record din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş ş

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

8°/11°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

16°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°