Universitatea Bucureşti nu va lua în considerare mediile din liceu ale candidaţilor de la admitere, în timp ce Academia de Studii Economice (ASE) le va folosi doar ca un criteriu de departajare, iar universităţile "Al. Cuza" din Iaşi şi "Babeş-Bolyai" din Cluj nu au decis încă ce vor face în acest sens. Specialiştii susţin însă că cel mai bun sistem de admitere este bazat doar pe examen scris şi interviu, dublat de un eseu motivaţional.
Ministerul Educaţiei a reintrodus, printr-un ordin de ministru, criteriul ponderii mediilor din liceu la admitere, lăsând la latitudinea universităţilor dacă îl vor introduce sau nu în metodologia de admitere de anul acesta.
Se revine, astfel, la sistemul de admitere dinainte de 2012, când ministrul Educaţiei de atunci, Cătălin Baba, a decis eliminarea posibilităţii utilizării mediilor din liceu la dosarul de admitere la facultate.
Măsura de anul acesta va fi luată în considerare de unele universităţi, de altele nu, însă există voci care contestă revenirea la vechiul sistem de admitere.
Fostul ministru al Educaţiei şi actualul consilier prezidenţial, Daniel Funeriu, precedentul lui Baba şi cel care a pus la punct această măsură din 2012, a declarat pentru adevărul.ro că revenirea la vechea regulă este "o greşeală marca Ecaterina Andronescu, care distruge mentalităţile clădite corect de bacalaureatul serios".
”Victor Ponta să repare această greşeală”
"Bacalaureatul este singurul examen din România care stabileşte un referenţiar clar al valorilor. Aşadar, luarea în considerare a oricăror alte criterii în afară de bacalaureat şi examenul de admitere la facultate este un alt pact cu mediocritatea al Ecaterinei Andronescu de tipul celor pe care eu le-am respins întotdeauna. Victor Ponta trebuie să intervină şi să repare această uriaşă greşeală", a mai spus Funeriu.
Criteriu de departajare la ASE @