Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an şi trei luni de închisoare pentru un tânăr prins de două ori fără permis de conducere

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 19 aprilie 2013 ·

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Dumbrăveni a fost condamnat definitiv şi irevocabil la o pedeapsă de un an şi trei luni de închisoare, după ce a adunat două dosare penale pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere.

Inculpatul, Marius Alexandru Chiriac, fusese condamnat iniţial cu suspendare, iar magistraţii i-au stabilit un termen de încercare. Acest prim avertisment nu a fost suficient pentru tânăr, iar în cazul celui de-al doilea dosar penal, magistraţii nu au mai fost la fel de indulgenţi.

Astfel, în noiembrie 2011, Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Marius Alexandru Chiriac la cinci luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Fiind la prima faptă, magistraţii au decis suspendarea condiţionată a pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani şi cinci luni de zile.

Marius Alexandru Chiriac a fost prins din nou în trafic, la volanul unei maşini, în iunie 2012. De această dată a comis două infracţiuni. Conducere fără permis, dar şi conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe tânăr la zece luni de închisoare pentru prima infracţiune şi opt luni de închisoare pentru a doua. Pedepsele au fost contopite, rezultând pedeapsa cea mai mare, zece luni de închisoare. Totodată, condamnarea anterioară, cinci luni de închisoare, a fost transformată în pedeapsă cu executare. Aşadar, a rezultat o pedeapsă de un an şi trei luni de închisoare. Sentinţa a fost dată pe 4 aprilie 2013, iar pe 16 aprilie a rămas definitivă şi irevocabilă.

În aceeaşi zi, Marius Alexandru Chiriac a fost ridicat de poliţişti de pe raza comunei Dumbrăveni şi introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Dumbrăveni a fost

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 50 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 2 ore
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 54 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 33 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°