Automobile vechi de colecţie, înscrise în Retromobil Club România, vor fi prezentate sâmbătă, la Bucureşti, în cadrul paradei Retromobil pe Drumul Vinului.
Evenimentul va marca împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea Retromobil Club România, al cărui preşedinte de onoare este regele Mihai, şi a 10 ani de când asociaţia este Autoritate Naţională FIVA (Federation Internationalle des Vehicules Anciens), informează un comunicat remis MEDIAFAX.
În fiecare primăvară, membrii Retromobil Club România, printre care se numără oameni de afaceri de top, vedete şi politicieni, îşi prezintă maşinile de colecţie, oferind posibilitatea celor pasionaţi de maşini vechi să admire adevăratele bijuterii ale patrimoniului automobilistic românesc.
Astfel, 80 de maşini istorice de colecţie vor fi prezentate de la ora 9.00, în parcul Carol, unde în urmă cu 75 de ani se organiza primul Salon-Automobil al României, urmând ca de la ora 11.30 să pornească o paradă prin cosmopolitul Bucureşti, luând apoi drumul vinului către Domeniul Conacul dintre Vii, acesta fiind singurul proiect de turism oenolog din Europa de Est, dezvoltat în judeţul Prahova, în arealul viticol Dealu Mare.
Evenimentul va fi organizat sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, al Consililui Judeţean Prahova, cu sprijinul Primăriei oraşului Urlaţi.
Printre membrii Retromobil Club România se numără regele Mihai, proprietarul, printre altele, al unui Ford GPW 1944 şi al unui Ford GP 1941, şi Călin Popescu Tăriceanu, proprietar al unui Fiat 850 din 1966 şi al unui Citroen Traction Avant 11 D din 1955. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »