Nicolae Breban despre USR

În CONTEMPORANUL din martie, Nicolae Breban, directorul revistei, scrie despre USR: „Dispreţul afişat faţă de USR e aproape o modă, dar ni se înaintează mereu sute de cereri de a deveni membru al acestui dinozaur, căruia Ceauşescu i-a furat primul sediu, iar acum unii abili avocaţi i-l iau şi pe al doilea. O instituţie care, e drept, nu durează decât de un secol, aproape cât statul naţional, şi ai cărui preşedinţi, cu nume ca Sadoveanu sau Rebreanu, au aşezat stâlpi la noua construcţie sau navă a naţiunii, ce venea, săltând pe valurile năzdrăvane ale timpului, ca şi corabia lui Ulise şi întocmai ca acel mic şi viclean tiran al unei mici insule pierdute în Marea Egee, tindea mereu spre o ţintă ce ni se părea cumva cunoscută şi dragă, aşa cum sunt unele amintiri care, cu timpul, ca şi fuiorul, se împletesc şi se răsucesc în felurite, mincinoase şi atrăgătoare chipuri, toate profund necesare acelui vis încăpăţânat al dăinuirii”.

Suficienţă

Are perfectă dreptate Dinu Flămând să critice, în OBSERVATOR CULTURAL din 11-17 aprilie, suficienţa cu care tânărul prozator Bogdan Suceavă se plânge de condiţiile oferite de sala de teatru din clădirea Ambasadei României de la Paris. Total neinformat, Suceavă îşi dă cu presupusul şi în privinţa ambasadorului român, Bogdan Mazuru, care, în opinia lui, n-ar fi sprijinit manifestările conexe ale Salonului Cărţii de la Paris desfăşurate în sala cu pricina. „Sală sinistră despre care ni s-a spus că nu mai fusese deschisă de vreo 50 de ani”, scrie prozatorul fără să clipească. Simpla broşură publicată în timpul mandatului ambasadorului Baconschi i-ar fi furnizat informaţiile necesare despre o clădire şi o sală de patrimoniu, în a cărei bibliotecă a lucrat Paul Valéry şi care a găzduit personalităţi şi spectacole memorabile.

Reglementări comice