Cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Liviu Jitea a fost respinsă de judecătorii gălăţeni. Săptămâna viitoare, Raluca Milea şi Mihai Tucan, arestaţi în acelaşi dosar cu Jitea, vor solicita judecătorilor Tribunalului Galaţi eliberarea sub control judiciar.
Liviu Jitea şi şapte dintre colaboratorii săi se află în arest din data de 9 martie, după ce cu o zi înainte, procurorii şi poliţiştii au descins în locuinţele lor, dar şi în sediile societăţilor comerciale aparţinând lui Liviu Jitea. Peste 60 de percheziţii au avut loc la acea dată în Vrancea, Brăila şi Galaţi şi peste 70 de persoane au ajuns la audieri. Pe numele a 18 dintre acestea, procurorii au solicitat eliberarea de mandate de arestare preventivă, dar instanţa de judecată a dispus emiterea doar a opt mandate. Restul persoanelor până la 18 au interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.