Monologând despre multiplele perspective ale adevărului, mitologicul Hamlet shakespearian este, ab initio, un product polisemantic. Interpretarea deschisă a personajului Hamlet, nenumăratele sale transcrieri scenice, într-un sistem de recurenţe provocator, compun o izotopie a operei, cu atât mai mult cu cât Hamlet defineşte o „voce impersonală” (mallarméană). Un adevăr ca necesitate, universal valabil, recuperat din tragedia antică, dar dispersat în filosofia umanistă a (re)conceptualizării unui „om al Renaşterii”, arhetipal.

Pe scurt, expresia lui Brook, acel „The Shifting Point”, conform căruia adevărul nu este fructul unei simple priviri, frontale, directe, ci al privirii mobile, care schimbă perspectiva, are rezonanţe şi în această punere în scenă a textului shakespearian. (o producţie a tinerilor actori de la „Shakespeare Company”, în parteneriat cu Teatrul Mic).

În regia talentatei Liliana Pană, subtilă şi extravagantă (în sensul intuiţiei sau inteligenţei spectaculare), se pot resemantiza caracterele sau tipologiile tradiţionale ale textului în „măşti”, ce împing tragedia clasică spre genul farsei tragice.

Şi, parcă spre a accentua pecetea feminismului, acest „gender trouble”, în tendinţele sale „subversive”, autarhice, ale identităţii, Hamlet este interpretat de o femeie...

Actriţa Liliana Pană, în rolul lui Hamlet, propune o semiotică a performance-ului, unde improvizaţia, categoric spumoasă, respectă gravitatea textului shakespearian (de la interdicţia teatrului elisabetan, cu privire la apariţia femeilor pe scenă, până la actualitatea performerilor grotowskieni, unde antrenamentul intelectual şi fizic al actorului a devenit disciplină, rolul femeilor în teatru s-a schimbat).

Am remarcat şi un Claudius (Radu Ciobănaşu), cu impetuozitate, mimând, bonom, grotescul personajului fratricid, cu o coroană prea mare, şi prea grea