Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2013, la CGS, ponderea tinerilor sub 25 ani a depăşit 75% din angajaţi

Publicat in Curierul, vineri 19 aprilie 2013 ·

În 2013, ponderea tinerilor cu vârsta mai mică de 25 de ani a ajuns la 76% din numărul total al angajaţilor CGS în România, în creştere faţă de media anului precedent, când a fost de circa 70%. "Este greu pentru majoritatea studenţilor să se întreţină în facultate fără să muncească şi este greu pentru orice absolvent să nu îşi găsească un loc pe piaţa muncii. Să nu uităm că în România şomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani a crescut de la circa 18-19% în urmă cu 4 ani la 23% în prezent, apropiindu-se deci de un sfert din forţa de muncă. Am încurajat întotdeauna în mod constant tinerii şi nu am ezitat să îi angajăm pe cei care nu au multă experienţă dar, în schimb, au anumite aptitudini şi, mai ales, au responsabilitate şi dorinţa de a munci. Orice companie (care poate face acest lucru) trebuie să sprijine angajarea tinerilor, întrucât altfel riscăm să "pierdem" o generaţie întreagă, care va intra şi va rămâne în cercul vicios al şomajului", a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager al companiei americane CGS, cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing din România.

"Specificul activităţii de outsourcing ne ajută să sprijinim tinerii, întrucât munca li se potriveşte foarte bine", a spus Vladimir Sterescu. Outsourcingul proceselor de business are două laturi principale - de back-office şi de front-office. Cea din urmă include toate activităţile ce presupun interacţiunea şi relaţiile directe cu clienţii: vânzări, suport tehnic, relaţii comerciale, plăţi etc, toate fiind acţiuni caracteristice unui contact center.

"Atât domeniile din care provin companiile-clienţi, cât şi pieţele pe care acestea activează necesită competenţe pe care le regăsim îndeosebi în rândul tinerilor", a precizat Vladimir Sterescu. CGS este o companie americană, aşa încât, în mod firesc, o mare parte din business-ul său provine de la companii din SUA, care au ca pieţe de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 32 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 32 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 31 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°