Administratorul judiciar Hidroelectrica, Remus Borza (foto), prezent la Sibiu, vineri 19 aprilie, pentru a discuta cu personalul Hidroelectrica, a anunţat că disponibilizările vor continua pentru ca Hidroelectrica să iasă din insolvenţă.
”Procesul de disponibilizare la Hidroelectrica va continua. Va urma un val după Paşti în care administratorul judiciar va încerca să corecteze acele erori ale directorilor din primul val, pentru că în continuare, pe primul palier şi în special în zona TESA sunt servicii supradimensionate. Şi mă refer aici la resurse umane, financiar-contabilitate sau IT. În continuare ponderea TESA în numărul de salariaţi este în jur de 33 la sută, ceea ce din punctul meu de vedere este inadmisibil. Vorbim de 100-150 de oameni”, a declarat Remus Borza.
La Sibiu, potrivit lui Remus Borza, este vorba de 15 persoane din cele două sucursale, Mediaş şi Sibiu, care îşi vor pierde slujba în următoarea tranşă de disponibilizări.
”În ianuarie, de la Sebeş a plecat un singur om şi de la Sibiu şase oameni. Şi Sibiul şi Sebeşul depăşesc acea pondere a personalului TESA impusă de administratorul judiciar raportată la total personal. Vorbim de 33,4 la sută la Sibiu şi de 31,7 la Sebeş. Deci vor mai pleca şi de la Sebeş şi de la Sibiu, de pe ambele sucursale, în jur de 15 oameni, exclusiv de la TESA”, a spus Borza.
Remus Borza a declarat că toate persoanele care vor fi disponibilizate de la Hidroelectrica vor primi între cinci şi 12 salarii compensatorii.
”Administratul judiciar poate să le ofere, raportat la posibilităţile financiare ale ale societății, între cinci și 12 salarii compensatorii, nu 48”, a adăugat Remus Borza.
Data la care Remus Borza a declarat că se așteaptă ca Hidroelectrica să iasă din insolvență în luna iunie a anului curent, dată până la care vor mai urma și alte dispo