Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mustafa Aysun, fost şef al CFR Marfă: „Am demisionat din motive personale. Nu regret că am încercat, se poate face treabă bună şi într-o companie de stat“

Publicat in Adevarul, vineri 19 aprilie 2013 ·

După ce „Adevărul“ a scris ieri despre plecarea lui Mustafa Aysun (40 d ani) de la conducerea Consiliului de Administraţie al CFR Marfă, acesta a confirmat astăzi demisia, menţionând că decizia a avut la bază motive personale şi că nu regretă că a acceptat oferta de a lucra într-o companie de stat.

„Mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al CFR Marfă săptămâna trecută, pe 10 aprilie. Sunt motive personale, nu e nimic subiectiv şi nu a fost nicio presiune“, a declarat pentru „Adevărul“ Mustafa Aysun.

Aysun ocupa această funcţie de la jumătatea lunii februarie, când Ministerul Transporturilor i-a numit pe membrii Consiliului de Administraţie pe baza pe baza Ordonanţei de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Ceilalţi membri ai CA sunt Alexandru Dragoş Drăghici (ales de CA pentru funcţia de director general), Liviu Radu, Bogdan Constantinescu, Dan Constantinescu, Ionuţ Georgescu şi Dan Belcea.

Întrebat dacă a demisionat pentru că nu s-a adaptat la conducerea unei companii de stat, după o experienţă de mai mulţi ani în banking, aşa cum au declarat pentru „Adevărul“ surse apropiate companiei, Aysun a spus că „decizia nu are nicio legătură cu acest lucru, cifrele sunt cifre“.

De asemenea, fostul şef al CA din CFR Marfă spune că el nu a resimţit presiuni din partea oficialilor din Ministerul Transporturilor, deşi mai multe surse au spus că managerii privaţi numiţi la conducerea companiilor aflate sub autoritatea Transporturilor au devenit incomozi pentru Relu Fenechiu, ministru de resort.

Mai mult, Lucian Isar, fostul şef al CA din CFR SA, demis luni în urma respingerii de către acţionari a planului de administrare, a vorbit la Adevărul Live despre presiunile oficialilor din minister asupra managerilor privaţi şi a precizat că, în special, cei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 41 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 19 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 30 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 7 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°