Cu mult înainte să moară, Vasile Lupu s-a bucurat de toate deliciile vieții. Se spune că la origine a fost albanez sau aromân, dar, la vremea maturității, genele moldovenești au prevalat și i se uneau, atunci cînd clipea, cu părul din nas. Ca mai toți albanezii, Vasile și rudele lui erau înclinați spre violență, și abia după ce reveneau la poziția verticală și își ștergeau sabia de șalvari, puteai, în fine, să identifici victima aflată la picioarele lor. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, un om obsedat de curățenie, a ajuns agă, lucru care i-a oferit multe ocazii să se abandoneze pasiunii sale pentru băile de sînge.

Vasile, la rîndul lui, a ajuns vornic, constituind, împreună cu bătrînul și cu cîțiva veri, un grup de interese economice de la care ne-a rămas proverbul "Grupul neprins, negustor cinstit". Familia Lupu trăia nu numai pe picior mare, ci și pe burtă, ceafă și gușă la fel de mari. Umblau numai acoperiți cu blănuri, numai înfășurați în mătăsuri scumpe, numai împodobiți cu nestemate, astfel că îi venea ușor fiecărui păgubit să-și recunoască pe dînșii hainele sau inelul. Despre chefurile lui Vasile Lupu ar fi multe de spus, dar cei care ar fi putut să spună nu apucau de obicei dimineața. Expresia "beat mort" se zice că de atunci ar fi rămas. În 1634, la vîrsta de 39 de ani, Vasile Lupu urcă pe tronul Moldovei la fel cum obișnuia să urce pe copilele prietenilor apropiați, adică în forță. Firea lui de tîlhar bogat se trezește dintr-o dată la cu totul alt nivel. Vasile pune ochiul pe Țara Românească și speră să pună în curînd și mîna. Dropiile care ciuguleau fericite, bourii care pășteau liniștiți și Matei Basarab care moțăia mulțumit păreau să n-aibă habar ce li se pregătește. În 1637, Vasile Lupu dă năvală peste Milcov și pîrjolește Valahia pînă la Rîmnic, socotind să lase restul țării mai în sînge. Dar, surpriză, sub picoteala lui Matei Basarab se afl