Aproximativ 5.000 de delegaţi s-au reunit astăzi în Bucureşti la Sala Palatului unde se desfăşoară, pe parcursul a două zile, Congresul PSD. Aceştia vor reconfirma sau promova în funcţii de conducere la nivel naţional pe cei care vor coordona activitatea partidului până în anul 2016, când va avea loc viitorul Congres. Prima zi nu va avea momente deosebite, punctul culminant urmând să se consume mîine când se vor desfăşura alegerile pentru desemnarea structurii de conducere a formaţiunii.
La eveniment şi-au făcut apariţia fostul preşedinte PSD, Adrian Năstase (însoţit de fiul său, Andrei), care nu va susţine un discurs în faţa foştilor colegi de partid, dar care a fost primit cu aplauze la intrarea în sală. Printre cei care l-au întâmpinat în sală s-a aflat şi senatorul constănţean Nicolae Moga. Alte apariţii ce au atras atenţia delegaţilor la congres au fost cea a preşedintelui de onoare al formaţiunii, Ion Iliescu, a preşedintelui PNL, Crin Antonescu – omul pe care ar urma să-l susţină anul viitor pentru a ajunge la Palatul Cotroceni, dar şi a preşedintelui PC, Daniel Constantin, cel în mandatul căruia conservatorii i-au părăsit pe pesedişti pentru a se alătura liberalilor, iar înfiinţarea USL i-a readus în ipostaza de aliaţi ai social-democraţilor.
Revenind la motivul întrunirii social-democraţilor, alegerea conducerii PSD, trebuie spus că sunt mulţi dintre aspiranţii la diverse funcţii care n-au de ce să aibă emoţii neavând cotracandidaţi. Este cazul preşedintelui PSD, Victor Viorel Ponta, ce va fi reconfirmat pe funcţie, şi a lui Liviu Nicolae Dragnea, care va fi uns preşedinte executiv al partidului, funcţie ce va apărea după adoptarea Statutului PSD cu modificările aduse.
De la nivelul III – funcţiile de vicepreşedinţi – începe competiţia, pentru cele opt funcţii intrând în competiţie 13 candidaţi – Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejenariu, Gheo