Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Austeritatea în Grecia a făcut să explodeze numărul sinuciderilor şi al crimelor

Publicat in Flacara Iasului, vineri 19 aprilie 2013 ·

Măsurile drastice de austeritate impuse Greciei pentru asanarea finanţelor publice ale ţării sunt însoţite de o explozie de sinucideri, crime şi deteriorarea sănătăţii publice, potrivit unui studiu americano-grec publicat ieri. Rata mortalităţii datorată sinuciderilor şi omuciderilor a crescut de la 22,7% la 27,6% respectiv din 2007 până în 2009 în special în rândul bărbaţilor, precizează autorii acestui raport publicat în American Journal of Public Health şi care se bazează pe statisticile guvernului. Ei au constatat de asemenea creşterea cazurilor de tulburări mintale, abuz de droguri şi chiar de boli infecţioase provocate de virusulWest Nileşi SIDA. Aceste fenomene au coincis cu creşterea puternică a şomajului ca urmare a crizei economice din 2007, a cărui rată a crescut de la 7,2% în 2008, la 22,6% la începutul anului 2012. În acelaşi timp, cheltuielile statului consacrate serviciilor publice au fost mult reduse, bugetul Ministerului Sănătăţii fiind redus cu 23,7% din 2009 până în 2011. Diminuarea serviciilor de sănătate publică s-a produs de asemenea când un mare număr de greci în şomaj au fost forţaţi să renunţe să recurgă la îngrijire medicală privată pentru a se trata în organisme publice ale căror resurse erau de asemenea foarte reduse. Când s-au redus programele de schimb de seringi pentru dependenţii de droguri şi distribuire de prezervative, riscul de contractare a virusului SIDA a crescut, subliniază autorii. Noile cazuri de infecţie cu HIV /virusul imunodeficienţei umane/ au crescut cu 57% din 2010 până în 2011 /607 la 954/. "Ne-am aşteptat ca aceste măsuri de austeritate să aibă efecte negative asupra serviciilor de sănătate şi sănătate publică, dar impactul a fost mult mai sever decât ne-am imaginat", a explicat autorul principal al studiului, Elias Kondilis, un cercetător de la Universitatea Aristotel. Invocând situaţia Greciei, cercetătorii avertiz

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 23 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 18 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 23 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°