Alexandru Muşina,
Cordilio, Bibina & comp.,
Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2012, 44 pag.
Neluată în seamă a trecut şi Cordilio, Bibina & comp. de Alexandru Muşina. Judecând la rece, o carte de numai patruzeci de pagini, jumătate poezie, jumătate ilustraţii (datorate, acestea, Taniei Maria Tudoran), nu prea avea cum să provoace un interes furibund din partea criticii.
Cu atât mai mult cu cât „variabilele” nu-s nici ele foarte multe: construite după aceeaşi reţetă (ingenioasă, ce-i drept), poemele instrumentează un şir de „vieţi paralele”. Personajele au nume dintre cele mai fanteziste (Cordilio, Geronax, Pampilis, Dacones, Bibina, Sifonax, Termoplantina etc.), de o elasticitate etimologică amintind de regimul infinit permisiv al jocurilor copilăriei. Sunt, o parte din ele, cuvinte-valiză, cu sonoritate uşor argotică (ceea ce justifică o dată în plus tuşele caricaturale din desenele care le însoţesc). Cu ce se ocupă, în definitiv, aceste fantoşe imaginate de Muşina? Cu nimic. Îşi exercită, pur şi simplu, biografia. Toate par să rămână, de la un punct încolo, ancorate într-un prezent fără sfârşit. Aşa încât observaţiile privitoare la structură pot glisa fără mari probleme de la un poem la altul.
În Xenofilia, de pildă, zădărnicia atinge paroxismul: „Xenofilia joacă tenis de mică./ N-a câştigat nici un meci. Dar/ Continuă să joace. Mama ei/ A albit tot încurajând-o: «Xenofilia, fata mamei,/ Vei reuşi, eşti cea mai bună./ Haide, mai încearcă o dată»” (p. 37). Umorul fiind o constantă (ca de altfel în tot scrisul lui Alexandru Muşina), trebuie spus că el nu e cultivat în registru pasabil, de anecdotă. Căci nu un episod oarecare, accidental, din viaţa numitei tenismene fără simbrie şi fără noroc constituie centrul de greutate al poemului. Ci însăşi viaţa ei, monotonă până la exasperare. Personajele de aici se află, fără e
