Sunt trei la număr: un romancier, un critic literar şi un jurnalist. Aparţin generaţiei 2000 sau, cum afirmă cel din urmă, „generaţiei-criză (criză postcomunistă, criză capitalistă)“. Au acelaşi gust literar. Sunt convinşi că „mizele artistice se schimbă“: „cine nu are nas pentru asta e pierdut“. Altfel spus, că lumea şi literatura ar începe o dată cu ei.
De mirare că, şcoliţi cum îi ştiu, măcar pe doi dintre ei, n-au auzit de generaţia 1927 a lui Mircea Eliade (din care romancierul a reţinut doar legionarismul), nici de avangarda interbelică, convinse deopotrivă şi strigând la fel de tare că lumea şi literatura începeau cu ele. „Genus mucosus”, îi botezase G.Călinescu pe aceşti iluştri şi, iată, ignoraţi înaintaşi. Se pare că uitat este şi Arghezi, cu trivialităţile lui de vocabular din aceiaşi ani (dar genial stilizate!). Pe H.Bonciu sau pe Geo Bogza, de-i vor fi citit, i-au dat şi pe ei pradă uitării. Cât despre Henry Miller... Referinţele lor sunt exclusiv la seriale de televiziune de tip „Minţi criminale” sau la muzica pop de ultimă generaţie. Trecutul a murit, trăiască prezentul! Nu e vorba doar de incultură, ci şi de agresivitate. Literatura pe care o scriu şi o comentează e programatică. Mizele acestei literaturi sunt doar ale lor. Cine nu are nas pentru ele e pierdut. Le mai rămâne să proclame: după noi, Potopul.
Mă număr printre cei care nu le înţeleg mizele. Sunt, aşadar, pierdut. În aşteptarea Potopului.
Dar să vin la chestiune. (Scuze, la point). Mi-a căzut în mână romanul Combinaţia de Dan Sociu, apărut la Casa de Pariuri Literare, în 2012. Pe copertă, o cruce răsturnată în care e imprimat un fund uman. Desenul e intitulat, et pour cause, „Sfântul cur” şi e o pastişă a Liviei Ştefan şi Victor Jalbă Şoimaru după Man Ray. Romanul a fost recomandat cu pasiune unui juriu de premii de către însuşi cronicarul României literare, Cosmin