Luca Nistor, din Focşani, a fost felicitat şi premiat, vineri, de reprezentanţii Primăriei cu 500 de lei, pentru împlinirea frumoasei vârste de 92 de ani. Încântat de faptul că nici anul acesta nu a fost uitat de autorităţi, el a ciocnit cu musafirii un pahar de suc şi a folosit prilejul pentru a-şi povesti amintirile din război şi suferinţele îndurate în Lagărul de la Bălţi. „Era un ţigan de la Ploieşti închis cu noi acolo. N-am ştiut de la început ce face, doar că vedeam că atunci când scoteau ruşii morţii din barăci, el se ducea şi-i bâjbâia. Avea un cuţit palmat şi le scotea inima. La câmp o tăia, o frigea la foc în nişte ţepuşe şi dădea la ceilalţi câte o bucăţică, pentru o copeică, o ţigară, ce avea omul... Când s-a aflat ce face, l-au împuşcat”, a povestit nonagenarul.
Nea Luca a fost şi anul acesta premiat de municipalitate. Şi anul acesta s-a bucurat, însă, stând şi ascultându-i poveştile, n-am putut să nu realizăm că niciun premiu nu este prea mare pentru a recompensa acestui om, suferinţele îndurate în război şi mai ales, cei patru ani trăiţi în Lagărul de la Bălţi. A fost învăţat cu greutăţile de mic, pentru că aşa erau timpurile, însă niciodată n-ar fi crezut că va ajunge să-şi trăiască primii ani ai tinereţii îngropat în păduchi, îmbrăcat şi încălţat cu hainele morţilor de pe front şi atacat de tifos...
La 12 ani, tatăl lui l-a dat ucenic la frizerie. La 18, zice, începuse el însuşi să tundă, să facă frezele domnilor cu stare. Numai că la aproape 20 de ani a fost trimis pe front „cum au fost trimişi toţi băieţii de seama mea“. „Am nimerit tocmai în încăierările de la Cotul Donului, unde călcam numai prin bălţi de sânge... Eram în război cu nemţii. Apoi ne-am retras. Ajunsesem la Iaşi, la Spitalul Militar Copou când ne-au prins ruşii. Şi ne-au îngrămădit într-un bou-vagon (vagon de marfă -n.r.) şi ne-au dus în Lagăru
