Ziua Internaţională a Astronomiei este o zi dedicată popularizării astronomiei, care a luat naştere în anul 1973 în Statele Unite ale Americii, cu scopul de a arăta tuturor trecătorilor spectacolul cerului. Mişcarea a prins amploare şi a ajuns să fie o sărbătoare internaţională. Anul acesta, Ziua Internaţională a Astronomiei este sâmbătă, 20 aprilie.
Chiar dacă pe Adevărul mai există un articol despre unul din evenimentele organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Astronomiei, atât în Bucureşti, cât şi în intreaga ţară mai sunt evenimente ce merită menţionate. Aşa că, în ordinea numerelor de pe tricou, să începem:
1. În Bucureşti sunt organizate, după cunoştinţa mea, două evenimente:
a. Ştiinţă&Tehnică împreună cu Astroclubul Bucureşti, cu sprijinul 3M România, organizează în parcul Herestrău din Bucureşti, intrarea din Piaţa Charles de Gaulle, o sesiune de observaţii astronomice, de la ora 17.00, până la ora 22.00. Mai multe detalii găsiţi pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/559017094143716/
b. În parcul Cişmigiu (intrarea dinspre Primaria Generală), după ora 15.00 şi până la ora 23.00, vă puteţi uita prin telescoape şi discuta despre astronomie, la evenimentul organizat de Asociaţia Astronomică Urania. Dacă aveţi aparat foto (recomandat DSLR) puteţi să îl aduceţi şi fotografia Luna sau Soare, adaptoarele necesare fiind puse la dispoziţie de către organizatori.
Dacă vor fi nori, evenimentul se amână pentru duminică, sau prima zi senină din weekendul următor (27-28 Aprilie 2013).
Pentru mai multe detalii, îl puteţi contacta pe Dragoş Braşov: https://www.facebook.com/urania.aa
2. În Galaţi, la Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, în timpul zilei, între orele 09.00 - 17.00, veţi putea observa Soarele, printr-un instrument unic în Româ