O investiţie importantă a omului de afaceri ieşean Bogdan Piţigoi se va finaliza în luna decembrie, în apropiere de Iaşi. Este vorba de un parc logistic, situat lângă Leţcani, ce se va întinde pe 23.000 de metri pătraţi prin care se doreşte atragerea unor investitori în judeţ.
„Este vorba de un proiect dezvoltat de compania Solo, parte a grupului Tester şi este realizat cu ajutorul fondurilor europene. Putem spune că este primul parc logistic din nord-estul României pentru că facilităţile acestui parc, vorbim de 23.000 de metri pătraţi de platformă betonată şi 9300 de metri pătraţi de hale moderne dotate cu rampe de încărcare. De asemenea este vorba de 1800 de metri pătraţi pentru o clădire de birouri unde cei care închiriază îşi pot dezvolta activitatea. Toate sunt foarte aproape, lângă şoseaua E85, pe unde 85% din traficul din Iaşi se desfăşoară”, a precizat Bogdan Piţigoi, proprietarul Grupului Tester.
El a mai spus că a ales să facă acest parc logistic în Iaşi pentru că acesta este un oraş mare, cu 266.000 de locuitori, într-unul din cele mai mari judeţe ale României. „Vorbim de un oraş care probabil va fi capitala regiunii nord-est. Astăzi, Iaşul este un centru universitar important, este un centru medical important şi în ultimii trei ani am asistat, din fericire pentru noi la o explozie a companiilor. În acelaşi timp, proiecte importante au început în Iaşi: vorbim de viitoarea nouă pistă a aeroportului, vorbim despre toate proiectele din infrastructură care se dezvoltă în Iaşi, vorbim despre sume imense pe care Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est le investeşte din fonduri europene: vorbim de peste 140 de milioane de euro”, a mai spus Bogdan Piţigoi. El s-a arătat totodată încrezător că în următorii 5 ani se vor începe lucrările la autostrada Ungheni- Târgu Mureş.
Constantin Apostol, directorul general al Agenţiei pentru Dezv