Ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, 23 aprilie, cade anul acesta în timpul săptămânii a şasea din Postul Mare. În toate lăcaşurile de cult se va oficia în această zi Liturghia Darurilor înainte sfinţite. Rânduiala a fost stabilită la Sinodul Trulan din anul 692.
„Hotărârea Sinodului Trulan prevede ca în timpul Păresimilor în afară de Sărbătoarea Bunei Vestiri orice sfânt cu polieleu, orice zi deosebită va fi cinstită prin liturghie înainte sfinţită. Liturghie deplină nu se săvârşeşte decât în zilele de sâmbătă şi duminică. În ziua de sâmbătă sau din duminica înaintea acestei sărbători, respectiv, în sâmbăta sau duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post preoţii vor pregăti un Agneţ va fi sfinţit, Agneţ cu care se va săvârşi Liturghia înainte sfinţită în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. La bisercile de enorie, aşa cum prevede Tipicul, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se va săvârşi fie Pavecerniţa Mare împreună cu Litia, mai ales acolo unde este hram, fie Vecernia Sfântului Gheorghe şi Litia. La bisericile de mănăstire, la catedralele chiriarhale Vecernia se va săvârşi întotdeauna dimineaţa împreună cu rânduiala Ceasurilor, iar după amiază Pavecerniţa Mare şi acolo unde este cazul şi Litia”, a precizat pentru TRINITAS TV Arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Liturghia Darurilor înainte sfinţite este a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe şi se oficiază numai în Postul Păresimilor.
Ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, 23 aprilie, cade anul acesta în timpul săptămânii a şasea din Postul Mare. În toate lăcaşurile de cult se va oficia în această zi Liturghia Darurilor înainte sfinţite. Rânduiala a fost stabilită la Sinodul Trulan din anul 692.
„Hotărârea Sinodului Trulan prevede c