Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(VIDEO) Cel puțin 100 de morți, după cutremurul din China

Publicat in rfi, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Bilanţul cutremurului produs sâmbătă dimineață în sud-vestul Chinei a ajuns la cel puţin 100 de morţi şi 3.000 de răniţi. Seismul s-a produs apropierea oraşului Yaan, din provincia Sichuan. Cutremurul a avut magnitudinea de 6,6, potrivit Institutului american de geofizică, și a provocat prăbușirea mai multor clădiri. În 2008, în aceeași zonă, un cutremur de 8 grade s-a soldat cu 90.000 de morţi şi circa 375.000 de răniţi.

Specialiştii chinezi au măsurat o magnitudine de 7,0 a cutremurului din Sichuan, catalogat drept un seism de 6,6 grade de Institutului american de geofizică, scrie Mediafax.

De asemenea, agenția Xinhua vorbește despre cel puţin 102 de persoane care şi-au pierdut viaţa şi peste 3.000 care au fost rănite.

Cutremurul s-a produs la orele locale 08.02 (00.02 GMT) şi a afectat regiunea Lushan, în zona municipală din Yaan, situată în centrul provinciei, potrivit primelor date difuzate de Centrul de Reţele Seismologice din China, scrie Agerpres.

Peste 6.000 de militari ai Armatei de Eliberare Populară au fost trimişi în zona afectată pentru a participa la operaţiunile de salvare şi de ajutorare a victimelor, potrivit informaţiilor difuzate de divizia militar din Chengdu, capitala provinciei Sichuan. Totodată, în zonă au fost trimise echipe de poliţie dotate cu dispozitive specializate în căutarea victimelor printre dărâmături. Cel puţin 47 de persoane au fost salvate de pompieri în primele ore de după cutremur.

În zona afectată, unde furnizarea de apă şi energie electrică a fost sistată, s-au dărâmat mii de clădiri, iar multe şosele au fost afectate de alunecări de teren.

Televiziunea publică CCTV a prezentat primele imagini cu zona afectată, unde majoritatea locuitorilor au ieşit din case şi au rămas pe străzi de teama unor replici. Totodată, camerele de supraveghere video instalate pe străzile din Yaan, oraş cu 1,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°