Baronul Laveleye. Voiaj în România (14)

Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.

__________________________

Mă amuz privind cum circulă, pe stradă o mulţime de trăsuri ruseşti fără coviltir, trase de cai cu coadă lungă şi coamă stufoasă, conduse cu măiestrie de vizitii taciturni. Ele se aliniază, uşor, de-a lungul bordurii şi se opresc, brusc, una în spatele celeilalte. O dată suit în caleaşcă, clientul arată direcţia bătând cu vărful bastonului la dreapta sau la stânga surugiului. Vizitiii sunt cam ciudaţi: imberbi şi înfăşuraţi într-un caftan lung, parcă ar fi femei; văzându-i, mă duc cu gandul la eunucii pe care-i vedeam la Constantinopole asezaţi, în trăsuri, lângă frumuseţile de harem. Şi cred că ei, prin propria lor voinţă, asta şi sunt. Se mutilează, ca Origene, din spirit de sacrificiu, crezând că aşa vor fi plăcuţi lui Dumnezeu. La Moscova, membrii acestei secte sunt destul de numeroşi. Ocupă o stradă întreagă, nu departe de Bursa de Cereale. Mulţi dintre ei sunt bancheri, alţii, negustori. Cum spune Berenger: “Peste misterul tandru/ Ce-apasă speţa umană...” ei se îmbogăţesc, văzându-sş, netulburaţi, de afaceri. Un singur neajuns: guvernul, care îi persecută. De ce? Pentru felul radical în care ei rezolvă problema lui Malthus... Schopenhauer şi Hartmann i-ar felicita căci, dacă toată lumea ar face ca ei, nefericita speţă umană ar înceta să mai existe.

“Problema naţionalităţilor”

Înainte de a-mi încheia călătoria, remarc, încă o dată, problema