* partide interesante sunt programate la Tufeşti, Făurei şi Şuţeşti
Capul de afiş al etapei a 23-a este meciul de la Traian dintre Victoria din localitate, locul al patrulea şi Dunărea Gropeni, locul al treilea. Cele două formaţii sunt despărţite de doar un singur punct, iar miza jocului este locul al treilea. Dacă înving, gazdele urcă pe podium cu şanse mari de a încheia campionatul pe această poziţie, însă cu o victorie sau un egal şi oaspeţii pot să-şi consolideze locul al treilea în clasament.
La Şuţeşti se derulează, de asemenea, o partidă extrem de importantă în perspectiva menţinerii în acest eşalon, între două vecine din subsolul clasamentului Voinţa Şuţeşti şi Voinţa Găiseanca. Cu o victorie, gazdele fac un pas important în evitarea retrogradării, însă în cazul unui succes şi oaspeţii încep să spere la realizarea acestui obiectiv.
Alte partide interesante ale acestei runde au loc la Tufeşti, unde vine revelaţia returului Viitorul Ianca şi la Făurei, unde se deplasează Pandurii Tudor Vladimirescu, o formaţie care încă nu a renunţat la un loc pe podium în această ediţie de campionat.
Etapa a 23-a programează meciurile:
CS Făurei - Pandurii Tudor Vladimirescu
Voinţa Vişani - Viitorul Galbenu
Avântul Mircea Vodă - Viitorul Însurăţei
FC Tufeşti - Viitorul Ianca
Victoria Cazasu - Conpet Cireşu
Gloria Movila Miresii - Sportul Chiscani
Victoria Traian - Dunărea Gropeni
Voinţa Şuţeşti - Voinţa Găiseanca
Clasament:
1 Conpet Cireşu 22 20 2 0 81-10 62
2 FC Tufeşti 22 15 5 2 79-35 50
3 Dunărea Gropeni 22 14 3 5 74-30 45
4 Victoria Traian 22 13 5 4 54-28 44
5 Viitorul Însurăţei 22 13 3 6 59-26 42
6 Pandurii T Vladimirescu 22 13 2 7 63-31 41
7 Victoria Caza