Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O cântăreaţă recompensată cu 5 premii Grammy în 1999 riscă să fie evacuată din locuinţa sa pentru că nu a mai plătit chiria

Publicat in Gandul, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Potrivit TMZ.com, proprietarul reşedinţei din New Jersey a depus actele la tribunal pentru ca justiţia americană să emită un ordin de evacuare pe numele cântăreţei, întrucât aceasta nu a plătit chiria pe luna trecută.

Potrivit acelor documente, Lauryn Hill locuieşte la acea adresă din anul 2009.

Această săptămână a fost una plină de evenimente neplăcute pentru artistă. În urmă cu câteva zile, cântăreaţa a solicitat justiţiei americane să dea dovadă de clemenţă în procesul care i-a fost intentat anul trecut pentru evaziune fiscală. Sentinţa va fi pronunţată pe 22 aprilie şi dacă artista, acuzată că nu şi-a plătit taxele şi impozitele către fiscul american între anii 2005 şi 2007, va fi găsită vinovată, ea riscă o pedeapsă de până la un an de închisoare şi o amendă considerabilă.

Lauryn Noelle Hill şi-a câştigat celebritatea în calitate de solistă a grupului Fugees. După destrămarea trupei, cântăreaţa a lansat, în 1998, primul ei album solo, "The Miseducation of Lauryn Hill", ce a fost extrem de bine primit atât de critici, cât şi de public. Pentru acest material discografic, Lauryn Hill a fost recompensată cu cinci premii Grammy, inclusiv la categoriile "albumul anului" şi "cel mai bun artist debutant".

După succesul răsunător obţinut cu acest album de debut, Lauryn Hill a decis să dispară pentru o vreme din atenţia presei, motivând că detestă să fie celebră şi urăşte industria muzicală. După o pauză de patru ani, artista a lansat "MTV Unplugged No. 2.0", un material ce cuprinde înregistrări live şi "cântece profund personale". În ultimii ani, Lauryn Hill a înregistrat piese pentru coloanele sonore ale unor filme şi a susţinut câteva concerte în cadrul unor festivaluri muzicale.

Potrivit TMZ.com, proprietarul reşedinţei din New Jersey a depus actele la tribunal pentru ca justiţia americană să emită un ordin de evacuare pe numele cân

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 58 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 34 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°