Erau toate înflorite. Roz. Proaspete. Pline. Cărnoase. Din acelea care miros puternic şi suav în acelaşi timp. Erau zambile. Pe lângă covoraşele de zambile sunt câteva rotocoale de narcise albe, superbe. În fiecare zi când treceam cu autobuzul pe la Piaţa Charles de Gaulle, mă bucuram de frumuseţea lor. Şi zâmbeam mulţumită că acolo unde sunt plantate, nimeni nu le poate face nimic. Doar când le va trece vremea, se vor duce la culcare pentru a se trezi la fel de frumoase primăvara viitoare...
Aş!
După doar trei zile de când şi-au arătat toată spelndoarea, zambilele au fost asasinate! Brăzduţele arătau de parcă o turmă de bivoli ar fi trecut peste ele! Le-au rupt, iar ce nu au mai apucat să rupă au călcat în picioare, le-au strivit.
“Poate că erau oameni săraci, care le-au rupt să le vândă şi să-şi ia o pâine.” mi-a replicat cineva, atunci când mi-am arătat dezamăgirea faţă de dispariţia florilor.
Recunosc că am rămas fără replică. Nu am putut să pun în balanţă viaţa florilor cu foamea oamenilor. Aş vrea să cred că nu din sărăcie le-a rupt cineva. Să zicem că un îndrăgostit a avut un acces de iubire şi i le-a dăruit iubitei. Aşa, măcar, e mai romantic...
Erau toate înflorite. Roz. Proaspete. Pline. Cărnoase. Din acelea care miros puternic şi suav în acelaşi timp. Erau zambile. Pe lângă covoraşele de zambile sunt câteva rotocoale de narcise albe, superbe. În fiecare zi când treceam cu autobuzul pe la Piaţa Charles de Gaulle, mă bucuram de frumuseţea lor. Şi zâmbeam mulţumită că acolo unde sunt plantate, nimeni nu le poate face nimic. Doar când le va trece vremea, se vor duce la culcare pentru a se trezi la fel de frumoase primăvara viitoare...
Aş!
După doar trei zile de când şi-au arătat toată spelndoarea, zambilele au fost asasinate! Brăzduţele arătau de parcă o turmă de bivoli ar fi trecut peste ele! Le-au rupt, iar ce
