La scurt timp de la numirea noului Guvern, fostele glorii ale Stelei au fost ispitite cu o promisiune despre rentele viagere pe care ar fi urmat sa le primeasca. Vestea primita cu entuziasm s-a transformat insa intr-o promisiune electorala, spre dezamagirea fostilor mari fotbalisti ai Stelei care isi pierd rabdarea.
Cinci dintre componentii Stelei '86 au luat in serios promisiunea pe care ministrul Nicolae Banicioiu a facut-o la scurt timp de la investirea in functie si chiar au crezut ca vor beneficia de renta viagera pentru rezultatele obtinute.
Helmuth Duckadam, Mihai Majearu, Ilie Barbulescu, Adrian Bumbescu si Lucian Balan au depus dosare la sediul Ministerului Tineretului si Sportului, insa de mai bine de doua luni nu au mai primit niciun raspuns despre renta care ar fi trebuit sa fie de aproximativ 5.000 de lei pe luna.
Mihai Majearu, unul dintre fotbalistii care asteapta banii promisi de guvernanti a dezvaluit, intr-un interviu acordat Ziare.com, ca legendele Stelei incep sa puna la indoiala cuvantul lui Banicioiu.
In cadrul interviului, Majearu a afirmat ca nu-si imagina ca fostii fotbalisti pot fi dusi cu zaharelul inca o data, deoarece avea o impresie buna despre Nicolae Banicioiu.
El a oferit detalii si despre situatia sa financiara, dupa ce in urma cu cativa ani a beneficiat de un ajutor din partea fostilor colegi pentru a-si cumpara o locuinta.
Iata interviul pe care Mihai Majearu l-a acordat pentru Ziare.com:
Domnule Majearu, aveti vreo noutate despre renta viagera pe care Guvernul a promis-o fostelor glorii de la Steaua?
Ne-au promis acum doua luni ca ne vor da banii pentru renta viagera, dar nu s-a mai intamplat absolut nimic. N-avem niciun semn, nu ni s-a mai transmis nimic. Nu-mi dau seama ce s-a putut intampla de nu s-a rezolvat. Chiar credeam ca e ceva s