Cu mâinile încleştate pe data când se dă leafa, poporul electoral, un adevărat Vasile Roaită al noilor vremi, a uitat de sirena preventivă şi nu mai dă drumul la sonor decât dacă stăpânii nu sar cu monetarul la casierie în ziua cu pricina. Nu-i nimic mai convingător decât să vezi o mie de inşi, mascaţi în salopete (cam curate), strigând în curtea unui mastodont vâlcean, căpuşat încă de pe vremea lui Decebal (cel cu cartaboşii promişi) şi Traian (cel cu cartaboşii de promisiuni), „Vrem salariul!”, „Demisia!”, eventual „Oţii-oţii!” N-am auzit niciodată, de-a lungul anilor, nici liderii sindicali oltchimezi şi nici purtătorii de salopetă de acolo să iasă şi să strige „Nu vrem contracte în pierdere!” sau „Jos căpuşele!”, aşa că, în conformitate cu gândirea financiară a genialului Bulă, care spunea că dacă nu mai ai bani eşti lefter, lucrurile par destul de limpezi.

Când s-a închis cel mai mare combinat de creştere a porcilor din sud-estul Europei, numeroşii poporeni angajaţi şi-au luat ajutorul de şomaj, nimic în plus!, şi s-au dus să-şi caute de lucru, ceea ce li s-a şi întâmplat, chiar dacă tărăniştii raduvasilieni, securenii dâmboviţeni şi mafioţii macaroneni au găbjit, apoi, nobila instituţie pe nimic. În schimb, coşmelia râmniceană a continuat să mulgă bugetul încă două decenii, de parcă era tipografia băncii naţionale şi nu o banală fabrică de chimicale!

Având în vedere scandalul, înalt cât Casa Poporului şi lung cât Podul Calicilor, şi sumele uriaşe mulse de la buget, m-aş fi aşteptat ca preacinstiţii apolitici de la DNA să sară la gâtul liotei de criminali economici – directori ciorditori, lideri de sindicat şmenari, membri palmatori din consilul de administraţie, ştabi cu japca din minister, plus diverşi miniştri defilanţi şi aroganţi. O chestie extrem de simplă dacă ne gândim, după ce am trăit de mai multe ori aceste adevăruri eliberatoare, că o