Părinţii celor doi suspecţi în cazul atentatelor din Boston sunt sceptici în legătură cu implicarea lor în acest act terorist, considerând că este posibil să fie o înscenare, relatează CNN.
“Li s-a făcut o înscenare”, a declarat Anzor Ţarnaev, tatăl celor doi, care locuieşte în republica rusă Daghestan, potrivit CNN. “În mod clar este o înscenare”, a spus şi Zubeidat Ţarnaeva, mama celor doi. “Este imposibil ca ei să fi făcut aşa ceva. Sunt sigură că a fost o înscenare”, a continuat Ţarnaeva. Al doilea suspect în cazul atentatelor din Boston, adolescentul Jokar Ţarnaev, a fost arestat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi este în stare gravă. Jokar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, era căutat activ de peste 9.000 de agenţi ai forţelor de ordine de aproape 24 de ore.
Fratele acestuia, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-o operaţiune a poliţiei. Atentatele la maratonul din Boston au fost comise pe 15 aprilie, soldându-se cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.
Credeti in varianta unei inscenari a atentatului de la Boston?
Părinţii celor doi suspecţi în cazul atentatelor din Boston sunt sceptici în legătură cu implicarea lor în acest act terorist, considerând că este posibil să fie o înscenare, relatează CNN.
“Li s-a făcut o înscenare”, a declarat Anzor Ţarnaev, tatăl celor doi, care locuieşte în republica rusă Daghestan, potrivit CNN. “În mod clar este o înscenare”, a spus şi Zubeidat Ţarnaeva, mama celor doi. “Este imposibil ca ei să fi făcut aşa ceva. Sunt sigură că a fost o înscenare”, a continuat Ţarnaeva. Al doilea suspect în cazul atentatelor din Boston, adolescentul Jokar Ţarnaev, a fost arestat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi este în stare gravă. Jokar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, era căutat activ de peste 9.000 de agenţi ai forţelor de ordine de aproape 24