Cunoscută voleibalistă americană, Lilly Kahumoku-Olteanu (31 de ani) a pierdut două perechi de gemeni în decurs de nici trei ani… Ea a dus acasă, în Hawaii, cenuşa micuţilor Kekoa Gabriel şi Rafael Kainoa Sebastian, iar acum se implică în strângerea de fonduri pentru ”March of Dimes”. Cunoscută voleibalistă americană, Lilly Kahumoku-Olteanu (31 de ani) a pierdut două perechi de gemeni în decurs de nici trei ani… Ea a dus acasă, în Hawaii, cenuşa micuţilor Kekoa Gabriel şi Rafael Kainoa Sebastian, iar acum se implică în strângerea de fonduri pentru ”March of Dimes”.
În ianuarie trecut, Bogdan Olteanu şi soţia lui, Lilly Kahumoku-Olteanu, au trăit o dramă. La numai câteva zile de la naştere, cei doi gemeni ai lor, Kekoa Gabriel şi Rafael Kainoa Sebastian, au părăsit această lume… Durerea a fost cu atât mai mare cu cât cei doi tineri de 31 de ani, amândoi practicanţi ai voleiului la nivel înalt, au mai trecut prin aşa ceva în urmă cu nici trei ani, când le-au murit alţi doi băieţi, Keali'ikauila şi Kahekili… Tot la puţin timp după naştere. Şi ei tot gemeni!
Recent, Lilly a părăsit oraşul San Juan din Argentina, unde locuieşte acum alături de Bogdan, şi a fost acasă, în Hawaii. A dus acolo şi cenuşa lui ”Kai” şi ”Kao”, cum îşi alinta ultimii copii. Şi mai apoi a făcut un anunţ: ”Am decis să ajut organizaţia March of Dimes în acţiunile ei de sprijinire a copiilor care au probleme la naştere. Am creat o echipă în onoarea celor patru fii ai mei, Kea, Kili, Kai şi Koa, prin care vom încerca să străngem fonduri. O fac pentru că eu nu mi-am putut salva băieţii. Sper să-i sensibilizez pe oameni în aşa fel încât să-i salvăm pe alţi micuţi”.
Lilly Olteanu a deschis o pagină pe site-ul ”March for Babies” (www.marchforbabies.org), unde se pot face donaţii. Banii ajung în conturile organizaţiei caritabile ”March of Dimes”, care a fost fondată în 1938, de către preşedi