Câinele, un Border Collie, de şapte luni, a fost donat salvamontiştilor argeşeni de către o asociaţie franceză.
Acesta este primul câine din România specializat în salvarea victimelor surprinse de avalanşă. Potrivit directorului Serviciului Public Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, o delegaţie a salvamontiştilor argeşeni a participat la un curs de antrenament al câinilor de avalanşă, în Savoia (Franţa), care a durat o săptămână. În acest context, asociaţia „Pays de Savoie Solidaire” a donat Serviciului Public Salvamont Argeş un câine rasa Border Collie, în vârstă de şapte luni, care se numeşte Helios.
„Delegaţia noastră a fost compusă din mine şi Valentin Retevoi, şef formaţie Nucşoara, iar în acest context, asociaţia Pays de Savoie Solidaire a donat Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş un câine rasa Border Collie. Pre-formarea şi antrenamentul preliminar al câinelui au fost făcute de către domnul Guy Anciaux, unul dintre cei mai renumiţi monitori de câini de avalanşă, şef al corpului de monitori de câini de avalanşă din cadrul Federaţiei Franceze a Conductorilor de Câini de Avalanşă. Persoana răspunzatoare de continuarea antrenamentului câinelui, sub supravegherea directă a lui Anciaux voi fi eu, iar antrenamentul va aduce câinele, ca în jurul vârstei de doi ani, în faza operaţională, să fie capabil să caute victime în avalanşă”, a declarat Sănduloiu, citat de arges-online.ro.
Acesta a mai spus că în judeţul Argeş urmează să fie înfiinţat primul centru de formare din ţară, pentru persoane care se vor ocupa de creşterea şi educarea câinilor pentru astfel de operaţiuni.