Numărul concediilor medicale eliberate bolnavilor suceveni a scăzut sensibil în ultimii trei ani, de când Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au înăsprit condiţiile de acordare a acestor documente. Aşa se arată într-un raport al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, dat publicităţii recent de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean, în care se precizează că, în urma modificării sistemului de acordare a concediilor medicale introdus de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în luna mai 2010, numărul concediilor medicale eliberate de medicii de familie, medicii din ambulatoriul de specialitate şi cei din spitale a scăzut în anul 2010 cu 34% faţă de anul 2009.
Şi în 2011 au fost eliberate cu 7% mai puţine certificate de concedii medicale comparativ cu 2010, numărul total al acestora fiind de 37.925. Numărul certificatelor de concedii medicale a scăzut şi în anul 2012, comparativ cu anul 2011, cu 2%, se mai arată în raportul CAS Suceava.
Cu 6% mai puţine concedii medicale în februarie 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Astfel, în 2012, au fost prescrise 36.114 certificate de concediu medical, comparativ cu 36.818 certificate emise în 2011. Anul trecut, cele mai multe certificate medicale au fost prescrise în lunile februarie – 3.730 de certificate şi martie – 3.425 de certificate. În 2012, cele mai puţine certificate medicale au fost eliberate în luna decembrie – 2.567 de certificate.
Anul acesta, în luna ianuarie, CAS Suceava a înregistrat o creştere cu 13% a numărului de certificate medicale prescrise de medicii de familie, medicii din ambulatoriul de specialitate şi cei din spitale, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2012, de la 2.777 de certificate eliberate în ianuarie 2012, la 3.163 de certificate emise în ianuarie 2013.
În 201