Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul busit al samuraiului Nastase (Opinii)

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Telespectatorii de miercuri seara ai Antenei 3 au avut parte de o mare surpriza in privinta fostului premier Adrian Nastase. Am aflat ca acesta nu este numai un fin intelectual, eminent specialist in drept, cel mai performant premier si conducatorul de doctorat al lui Victor Ponta, ci si samurai.

"Am urcat pe muntele Fuji in Japonia, am experienta samurailor", a declarat Nastase in fata unui Gadea transfigurat de maxim respect. Ceva mai inainte isi explicase actul ratat al sinuciderii printr-o paralela cu samuraii, un fel de gest de onoare, asa cum poporul telespectator al Antenei 3 a putut sa vada in filmul "Samuraiul". Probabil facea referire la "The Last Samurai", in care rolul principal apartinea japonezului Tom Cruise.

Putini s-ar fi asteptat ca delicatul intelectual Adrian Nastase sa fie de fapt un adept al codului razboinicilor japonezi, Bushido, un set de valori care guverna viata samurailor din Japonia medievala. Privind la cele sapte virtuti definitorii pentru un adevarat razboinic, asa cum sunt instituite in Codul Bushido, realizam de ce fostul premier se crede mai nou samurai.

In primul rand este vorba despre "corectitudine". Nastase a adoptat deciziile corecte, in sens etic si moral, cand a hotarat sa imparta beneficiile guvernarii si cu cei apropiati lui, printre care s-au remarcat nobilii Dan Matei Spagaton si Michi Spaga.

Apoi, cu adevarat, a dat dovada de un "curaj" iesit din comun in fata judecatorilor, pe care i-a infruntat eroic timp de sase ani de zile, in loc sa cedeze las precum cei din castele inferioare, lipsiti de imunitate parlamentara si de cel putin sapte avocati.

In ce priveste "bunavointa" fata de cei aflati in nevoie, nu se poate uita sprijinul acordat tanarului doctorand Victor Viorel Ponta, a carui cercetare stiintifica laborioasa risca sa ramana fara recunoasterea meritata.

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 52 minute
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 24 minute
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

G7, avertisment dur: Sprijinul acordat de China Rusiei „permite" războiul acesteia în Ucraina

Mediafax acum o ora
Avertismentul dur, lansat la finalul summit-ului anual al Grupului celor Şapte (G7) din Italia, vine în contextul în care Statele Unite îşi intensifică eforturile diplomatice pentru a convinge Europa să adopte o poziţie mai dură faţă de China în leg

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 52 minute
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°