Poveştile elevilor de altădată ai Craiovei cuceresc şi astăzi. Nu ai cum să nu te bucuri de ghiduşiile celor care riscau o eliminare de o zi sau două, numai ca să guste puţin din mirajul străzii Unirii de odinioară.
Pornim în incursiunea noastră prin lumea Craiovei de ieri la braţul fostului director al Teatrului Liric „Elena Teodorini“, Jean Marin. Nu avem cum să refuzăm nici invitaţia lui Alexandru Firescu şi a lui Nick Gheorghiu, care ne descriu cu atâta căldură tablouri nemuritoare în „Craiova, mon amour“.
Aflăm din paginile pline de istorie că „Elevii de liceu se înghesuiau mai ales la atelierul de uniforme şcolare al lui Petre Iordache, numit «La doi studenţi», pentru că patronul dorea să facă public efortul său de a ţine doi fii la Academia Comercială“, tot astfel cum „elevele etalau gulere imaculate, scrobite, brodate neasemuit de Charlotte Keidman, «La albina», specializată totodată, în mătăsuri şi marchizet“.
O lume interesantă, colorată, cu parfum de altădată aduce în prim-plan aceste figuri interesante ale elevilor de odinioară. Era o lume care se ghida după alte repere, bunul- simţ, respectul, buna-cuviinţă. „Eram în cursul inferior al Liceului «Gheorghe Chiţu». Atunci când ne întâlneam cu un elev din cursul superior scoteam şapca şi salutam «Să trăiţi, domnule elev!» Era o lumea aparte. Şi atunci când intrai într-un magazin vânzătoarea te primea din prag cu acelaşi salut cordial «Ce doriţi, domnule elev?» Până acolo se mergea cu politeţea. Aşa se adresau oamenii unii altora. Erau niştre treburi formidabile“, povesteşte cu nostalgia acelor vremuri Jean Marin.
Pe strada Unirii
Farmecul vremurilor se consuma pe strada Unirii. Chiar şi cei mai cuminţi liceeni riscau o eliminare, de una sau trei zile, pentru îndrăzneala unei „treceri“ pe Unirii, fără şapca tradiţională şi fără emblemă la mână. Plimbările erau calde, civilizate,
