Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Incursiune pe două roţi în scopul acumulării de informaţii despre „Oraşul Unirii”

Publicat in Informatia de Alba, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Într-o zi frumoasă de primăvară la ora 16.00, aproximativ 50 de albaiulieni au îmbinat utilul cu plăcutul şi au răspuns provocării de a participa la un tur cu bicicletele prin “Oraşul Unirii” în scopul de a descoperi “Misterele Cetăţii”.

Cei prezenţi au primit pentru început un chestionar cu întrebări despre istoria oraşului Alba Iulia, respectiv despre monumentele istorice, chestionar care i-a ajutat pe coordonatori să-şi dea seama de gradul de cunoştinţe a participanţilor. Turul bicicliştilor a început de la poarta a treia a Cetăţii, spre Muzeul Naţional şi Sala Unirii, Palatul Apor, Biblioteca Batthyaneum, Catedrala Reîntregirii, Biserica Romano Catolică, Arhivele Naţionale, statuia lui Mihai Viteazul, iar la fiecare oprire cei prezenţi au fost informaţi despre ce reprezintă aceste puncte de atracţie turistică în istoria românilor. La eveniment au participat persoane de toate vârstele de la elevi de şcoală generală, liceeni, studenţi, dar şi copii care au venit împreună cu părinţii. Informaţiile au fost furnizare de profesoara de istorie, Cetean Daniela şi de directorul adjunct al Muzeului Național al Unirii Alba, Inel Constantin, care au fost coordonatorii proiectului. Pentru că scopul acestei acţiuni a fost ca albaiulienii să-şi cunoască mai bine oraşul la sfârşit au fost “verificaţi” prin acelaşi chestionar.

“Hidden Alba Iulia” (HAI şi tu) este un proiect pe care echipa Kalyteros, formată numai din liceeni albaiulieni, îl derulează în municipiul Alba-Iulia, prin intermediul organizaţiei gazdă, Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi având ca parteneri locali: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Teatrul Skepsis, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia. Programul YouthBank Alba are ca principali parteneri locali Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia, OTP Bank și D

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 31 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 38 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 20 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 51 minute
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 12 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°