Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O viaţă din ziua lui Lecter Popescu

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Am porni destul de cuminte, întru familiarizarea cu subiectul, deci, am porni de la Lecter. Îl cunoaşteţi. Pe care l-am vedea, spre ataraxia personală, consumând (la propriu şi fără figuri!) mulţimea de bestii care profanează de multă vreme, cu mintea lor strâmbă şi cu răsuflarea lor pestilentă, cuşca publică. O menajerie de soi trist. Sau, cum ar zice hâtrii de miazăzi, neam prost din sulă săracă. Un bestiar tribal interminabil şi exterminabil. În care, l-am putea strecura şi pe eroul nostru de azi!

Şi am sta noi ce-am sta, privind la promo-ul acela de pe AXN, cu furculiţa ce se mişcă precum limba unei pendule, până am constata că domnul Lecter se poate sastisi. În sensul că acest cel mai faimos criminal din istoria devastatoarei iubiri de oameni nu se va fi săturat de numărul incomensurabil al pacienţilor oferiţi de noi la masticat. De aceea, pentru eficienţă, trebuie să-l încrucişăm cu altcineva. Aşadar, aceasta e prima pornire!

Apoi, am proceda cumva mai ecumenic şi am lua ca reper tolerant ziua de luni a acestei săptămâni, care numa’ ce fu! Şi, fără niciun efort, am afla (în urma privirii puse pe calendarul ortodox!) că în ziua de 15 aprilie sunt omagiaţi Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofin. Iar, la urmă de tot, cea mai importantă ştire: totodată, e şi sărbătoarea Crescent!! Serios, nu-i nicio glumă. Sfântul Mucenic Crescent din Mira Lichiei (mergeţi la consult!).

Astfel încât, precizată fiind şi a doua pornire şi, considerând că ne-am familiarizat suficient, am decis că întrunim toate condiţiunile prealabile spre a intra în miezul otrăvit al poveştii. Poftiţi... şi aveţi grijă pe ce călcaţi, vă rugăm!

De un an de zile, strict, Lecter Popescu îşi aniversează ziua de naştere zilnic. Dintr-un motiv foarte simplu: pentru că, zilnic, de un an de zile, el se naşte. Fiecare zi e sărbătoarea lui personală, fiindcă fiecare zi marchează o împlini

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°