Declarativ, comparaţia îi aparţine celui numit în titlul acestui comentariu: „Congresul PSD a fost un Oscar al politicii româneşti”, fiind făcută ieri, în prima zi a acestui eveniment politic. Pentru Adrian Năstase, fost premier al României şi, actualmente, un cetăţean eliberat condiţionat din închisoare, evenimentul deja se terminase, era la timpul trecut în momentul susţinerii declaraţiei.
„Firesc”, pentru a-l cita încă o dată. Vineri, 19 aprilie 2013, prima zi a Congresului social-democraţilor, datează calendaristic şi simbolic punctul culminant al unui film politic în care personajul principal anunţă happy-end-ul: „I’m back in town!”. Şi nu oricum, ci cu ovaţiile şi aplauzele din dotare. În acest film, delegaţii PSD din toată ţara sunt simpli figuranţi „aleşi pe sprânceană”, iar candidaţii la funcţiile din structura de conducere a partidului ating rangul personajelor secundare.
Care-i „ştirea” de la Congresul PSD? Că s-a reales Victor Ponta? Stasiologic vorbind, asta ţine de normalitate: un partid aflat la guvernare nu-şi sacrifică liderul, schimbându-l, mai cu seamă atunci când acesta e prim-ministru. Că, dincolo de micile excepţii ce confirmă regula, feudalismul local (sau, mă rog, regional de-acum înainte!) al baronilor ajunşi din nou la putere îşi exercită presiunea de tipul „omul şi funcţia”? Păi, e vorba despre garnitura ce conţine oameni care au contribuit, mai mult sau mai puţin, la triumful actual al celor „120 de ani de social-democraţie românească”. Că doamnele din PSD şi-au ales cinci reprezentante pentru cele cinci locuri de vicepreşedinte alocate Organizaţiei de Femei? Să fim serioşi!
La acest Congres, reflectorul a fost şi rămâne îndreptat spre personajul principal al filmului despre care pomeneam. „Oscar”-ul îi aparţine! Vorba vechiului şi noului preşedinte al PSD, premierul Victor Ponta, Adrian Năstase a ajuns „din nou aici, und
