Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A plecat din partid cu lacrimi în ochi: Demisie șoc din PDL!

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

* deputatul Mihaela Stoica şi-a anunţat ieri demisia din partid * ”nu este cea mai fericită zi pentru mine”, a declarat parlamentarul nemţean * demisia a fost motivată de dictatura politică impusă în PDL de echipa condusă de Vasile Blaga * ”doamna Stoica m-a anunţat despre faptul că nu se mai regăseşte în PDL”, a declarat primarul Gheorghe Ştefan, preşedinte al PDL Neamţ * Elena Udrea: „regret această plecare!” Mihaela Stoica a demisionat, ieri, cu lacrimi în ochi, din Partidul Democrat Liberal, dar cu speranţa că se va regăsi în echipa pentru care a intrat în politică, în anul 2002, şi cu care a câştigat alegerile locale din 2004. Parlamentarul şi-a motivat decizia prin faptul că actuala conducere centrală a partidului mimează opoziţia dar a reuşit să îşi creeze propria opoziţie în partid. De altfel, decizia Mihaelei Stoica este legată doar de actuala conducere centrală a PDL. ”Sunt multe motive adunate in timp. Am avut alegeri care nu sunt reprezentative pentru un şef de partid, lucrurile nu s-au desfăşurat cum trebuia, nu a fost o competiţie reprezentativă şi corectă. Cred de asemenea că PDL nu face în acest moment o opoziţie constructivă. Am plecat de la guvernare în urma unei moţiuni, ceea ce însemna că aveam multe lucuri de pus la punct. Puteam face aceste lucruri acum dar nu le facem. Din păcate, PDL nu face lucruri constructive pentru oameni. Ori, a face politica doar de dragul de a face politică nu mă reprezintă. Îmi respect colegii, îl respect pe domnul Blaga şi foarte mulţi dintre colegii din PDL îmi sunt dragi. Dar pentru mine, Vasile Blaga şi alţi colegi din conducerea centrală a PDL nu sunt modelul meu de a face politică. Mie îmi plac oamenii care au viziune”, a declarat deputatul independent Mihaela Stoica. ”Cred că pentru România, nu corupţia este principalul factor care ne trage înapoi ci incompetenţa. Este un moment când PDL trebuie să construiască

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 35 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 38 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 3 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

ROBOR la 3 luni a crescut miercuri la 6,47% de la 6,08%

Mediafax acum 2 ore
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte,

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°