Mariana Irimie din Sibiu a câştigat în instanţă restituirea taxei auto, dar persoana respectivă a solicitat şi dobândă, lucru recunoscut de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care i-a dat dreptate sibiencei în procesul avut cu statul roman.
Mariana Irimie - care, pentru un autoturism înmatriculat pentru prima dată în Germania, a plătit taxa de poluare ce era prevăzută de OUG nr. 50/2008 - este în proces cu Administraţia Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu, cauza fiind legată de suma ce trebuie să îi fie restituită.
Sibianca a cerut ca să primească şi dobândă începând de la data plăţii taxei şi până la cea a restituirii sale efective. Instanţa naţională, mai exact Tribunalul Sibiu, a întâmpinat probleme de interpretare în contextul soluţionării cererii de plată a dobânzilor aferente cuantumului taxei pe poluare, întrucât, potrivit prevederilor art. 70 şi 124 ale Codului de procedură fiscală, dobânzile aferente sumelor care trebuie restituite de la bugetul de stat sunt acordate începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
În aceste condiţii, Tribunalul Sibiu a adresat CJUE o întrebare referitoare la modul de calcul al dobânzilor aferente cuantumului taxei pe poluare de restituit. Instanţa europeană s-a pronunţat joi în această privinţă, stabilind că „dreptul Uniunii se opune unui regim naţional, precum cel în discuţie în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, precizează MAE.
„Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, (...) acest stat este oblig