Renumita stradă Dorobanţi din Bucureşti se află şi în inima Bărăganului, la Slobozia. Nici vorbă aici de cafenele sau fiţe. Totul este cufundat într-o linişte adâncă, tulburată doar de lătrăturile maidanezilor aciuaţi prin porţile localnicilor…
O zi pe Dorobanţii Sloboziei
Dacă Marin Preda ar trece pe strada Dorobanţi din Slobozia ar mai scrie încă o dată că timpul are răbdare cu oamenii.
Case, pomi înfloriţi, blocuri maşini parcate sunt cufundate în linişte. Nici vorbă de cafenele, agitaţie, aglomeraţie şi domnişoare glamour care pufăie ţigări subţiri la braţul vreunui domn bine. Dorobanţii Sloboziei sunt mici şi-n lungime şi-n lăţime.
Pe dreapta sunt casele, iar pe stânga sunt câteva blocuri. De la un balcon, un domn între două vârste iese pe geam şi scutură o foaie de preş, pe care reuşeşte să o scape.
Trage câteva înjurături, iar apoi închide geamul şi coboară nervos. În faţa aceluiaşi bloc, un tigan burtos meştereşte la o maşină. Pare depăşit de situaţie, tocmai de aceea îşi pune o mână în şold, iar cu cealaltă se scarpină în creştetul capului.
„Marine vino măh şi m-ajută cu maşina asta că nu ştiu ce are. De două ore mă chinui s-o pornesc şi nu reuşesc„ cere el telefonic ajutorul unui prieten.
Brusc, strada este invadată de un puternic miros de mititei fripţi pe grătar. Vine de la vila cu două etaje, aflată aproape de capătul străzii.
Printre gratiile de fier forjat ale gardului, o familie se pregăteşte să prânzească în aer liber. Au făcut o alegere bună, pentru că e aşa frumos afară…
Locatari fără fiţe…
Două sute de metri mai în faţă de vilă este casa Anicăi Maftei (56 de ani). Femeia iese afară din curte şi îl goneşte pe Ţiţi, maidanezul străzii care se cuibăreşte în fiecare poartă.
Ameninţat cu o mătură, câinele începe să schelălăie ca şi când e pândit de moarte. „Fir-ai tu să fie de potaie, da