Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giuleştenii au primit banii pentru evoluţia din meciul cu Steaua! Viitorul - Rapid, LIVE TEXT de la 21.30. VEZI echipele probabile

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Omul de afaceri Gruia Stoica s-a ţinut de promisiune şi a premiat ieri toată echipa cu 100.000 de lei, pe care i-a înmânat într-un plic lui Daniel Pancu. Jucătorii au revenit şi ei la sentimente mai bune şi au anunţat că se vor prezenta la meciul cu Viitorul, din această seară

Patronul GFR a mers la ProRapid şi le-a înmânat personal prima elevilor lui Marian Rada pentru evoluţia din meciul cu Steaua (1-1)

INTRĂ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI VIITORUL - RAPID

Iniţial, întâlnirea dintre Gruia Stoica şi rapidişti trebuia să aibă loc miercuri, dar omul de afaceri a fost ocupat cu licitaţia prin care vrea să cumpere BDZ, compania de transport feroviar de marfă din Bulgaria. Totul a fost amânat pentru ieri la prânz, la ProRapid, unde au fost prezenţi toţi jucătorii şi staff-ul tehnic. Aceştia au primit suma de 100.000 de lei de la Gruia Stoica, aproximativ 23.000 de euro. Banii au fost daţi într-un plic, care i-a fost înmânat căpitanului giuleştenilor, Daniel Pancu. La rândul său, acesta a decis ca la împărţirea sumei să participe şi personalul de la baza de pregătire, fiecărui angajat revenindu-i în jur de 2.500 de lei. „Am decis să fac o premiere pentru abnegaţia, devotamentul şi spectacolul pe care l-au oferit duminică, la meciul cu Steaua. Nu cred că suma contează, contează şi gestul, pentru că în locul meu putea să fie orice bun român pentru a susţine echipa Rapid. Jucătorii au fost plăcut surprinşi, mi-au mulţumit şi atât“, a declarat Gruia Stoica. De asemenea, patronul GFR a precizat că momentan e încă departe concretizarea intenţiei de a cumpăra clubul şi aşteaptă ca judecătorul sindic să aprobe planul de reorganizare. „În acest moment nu se pune problema să fiu noul finanţator sau noul patron al clubului. Până nu se stabileşte clar care este statutul societăţii Rapid, nici noi nu putem spune ce se va întâmpla.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°