Catrinel Sandu şi tenismenul Gabriel Trifu şi-au botezat ieri cea de-a doua fetiţă, Nicole Lara (4 luni), la biserica Domniţa Bălaşa din Capitală. Naşii copilei au fost Letiţia şi Dinu Pescariu. Catrinel Sandu şi tenismenul Gabriel Trifu şi-au botezat ieri cea de-a doua fetiţă, Nicole Lara (4 luni), la biserica Domniţa Bălaşa din Capitală. Naşii copilei au fost Letiţia şi Dinu Pescariu.
Catrinel şi Gabi au fost foarte emonţionaţi la unul dintre cele mai importate evenimente din viaţa lor, botezul micuţei Nicole Lara. Îmbrăcată într-o rochie mulată şi extrem de sexy, Catrinel a arătat că are o siluetă demnă de invidiat, chiar dacă a născut în urmă cu doar trei luni. Naşa copilei, Letiţia Pescariu a acaparat şi ea privirile. Frumoasa brunetă a purtat o rochie galbena, care-i scotea în evidenţă trăsăturile extrem de delicate.
În timpul slujbei, Nicole Lara a fost extrem de cuminte. Nici când preotul a băgat-o în cristelniţă, fetiţa nu a plâns spre mândria tatălui, Gabi Trifu, care nu şi-a dezlipit nici o secundă privirea de la "comoara" sa. "Am avut foarte mari emoţii. Bine că Nicole a stat liniştită şi nu a făcut vacarm", ne-a declarat, fericită Catrinel Sandu.
La botez nu şi-au făcut apariţia multe dintre persoanele publice care fuseseră invitate. Andreea Raicu şi iubitul său, tenismenul Horia Tecău, Ion Ţiriac sau Ilie Năstase - nici unul nu au venit la biserica Domniţa Bălaşa.
Petrecerea va avea loc la un restaurant de lux, unde invitaţii - 200 la număr - au fost răsfăţaţi cu brânzeturi fine, somon, friptura de vită şi două torturi - unul cu ciocolată, altul cu fructe de pădure.
Catrinel şi Gabi mai au o fetiţă, Sara, în vârstă de aproape patru ani.
(Foto: Dan Bistriţeanu)