Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă rundă de simulări bate la uşa elevilor

Publicat in Flacara Iasului, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Doar două zile îi mai despart pe elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a de ultima etapă a simulărilor examenelor naţionale. În zilele de 22, 23 și 24 aprilie, în toate unităţile şcolare cu elevi în ani terminali, se vor susţine probele scrise. La evaluarea naţională, proba de la limbă şi literatură română este programată pe 22 aprilie, de la ora 11.00, iar cea de matematică, pe 23 aprilie, de la aceeaşi oră. Liceenii vor susţine probele în aceleaşi zile, cu diferenţa că pe 24 aprilie este programată şi proba la alegere a profilului și specializării. Totodată, pentru clasa a VIII-a, probele vor avea o durată de două ore, iar pentru liceeni, de trei ore. Subiectele sunt unice la nivel județean. „Această ultimă etapă reprezintă o analiză mult mai obiectivă și va oferi un feed-back apropiat de realitatea autentică a pregătirii elevilor, întrucât în general materia a fost parcursă, s-au făcut numeroase recapitulări și apropierea examenelor naționale creează o stare de tensiune intelectuală pozitivă și un interes sporit al elevilor față de propria pregătire. Recomandăm unităților de învățământ să asigure prezența elevilor la probe, să informeze părinții asupra tentativelor de eludare a acestor verificări și de asemenea să asigure corectarea obiectivă a tezelor. Astfel, constatările noastre și analizele statistice vor fi relevante“ a subliniat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspectorul şcolar general. Doar două zile îi mai despart pe elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a de ultima etapă a simulărilor examenelor naţionale. În zilele de 22, 23 și 24 aprilie, în toate unităţile şcolare cu elevi în ani terminali, se vor susţine probele scrise. La evaluarea naţională, proba de la limbă şi literatură română este programată pe 22 aprilie, de la ora 11.00, iar cea de matematică, pe 23 aprilie, de la aceeaşi oră. Liceenii vor susţine probele în aceleaşi zile, cu diferenţa că pe 24 aprilie es

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 2 ore
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 41 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 46 minute
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 3 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°