Europa priveşte, de o săptămână, cu alţi ochi, spre Statele Unite. Acolo unde maratonul din Boston a fost pretextul unui act de terorism departe de a fi descifrat, aşa cum dau asigurări unii oficiali americani şi se pripesc să tragă concluzii cei obişnuiţi să îşi judece semenii după aparenţe, nicidecum după esenţe...

Difuzat cu întârziere de circa 24 de ore, mesajul săptămânal al preşedintelui Barack Obama s-a referit, cum era şi de aşteptat, la tragedia din Boston, soldată cu zeci de răniţi şi trei americani nevinovaţi ucişi - doar pentru că erau mai aproape de ultima lor clipă de viaţă...

Obama este cel mai bun orator pe care l-a avut Casa Albă, ca prim locatar, după John Fitzgerald "Jack" Kennedy. Simte pulsul naţiunii pe care încă o conduce. Preferă să se sprijine pe calităţile comune majorităţii compatrioţilor săi. Şi ştie cum să redea speranţa celor abătuţi de dificultăţi din cele mai diverse.

Când a afirmat că spiritul comunităţii din Boston rămâne unul solid şi americanii au demonstrat că refuză să se supună terorii, el, preşedintele, avea în faţa ochilor aplauzele oamenilor simpli, ieşiţi pe străzi, scandând U.S.A!/SUA!, manifestându-şi încrederea şi mulţumirea faţă de acţiunea forţelor de ordine.

O lecţie instinctivă de solidaritate tipic americană.

Vă aduceţi aminte de primele imagini, transmise în clipele imediat următoare exploziei iniţiale de la Boston? Nu era un film artistic. Nici unul documentar. Nicidecum un exerciţiu de alarmare.

Dar afluiau, în uniforme, rapid, cu vizibila decizie de a interveni în ajutorul victimelor, poliţişti, organizatori ai acţiunii, paramedici, asistentente medicale, cetăţeni uluiţi de cele petrecute, dar deloc indiferenţi la soarta însângeraţilor lor conaţionali.

Asta a pus multă lume pe gânduri. De la Beijing, la Moscova, de la Phenian,