Astăzi, începând cu ora 18.00, Teatrul Mihai Eminescu vă invită la spectacolul “Fără puterea de a mai schimba ceva”, de Jonas Gardell. Un spectacol de Vlad Volf. Din distribuţie fac parte Dana Bucătaru, Lidia Uja, Mirela Nistor, Alexandra Vicol şi Sorina Băleanu.
Scenografia - Gelu Râșca, Coregrafia - Anca Pascu, Muzica - Ecaterina Cojocari
Vlad Volf despre “Fără puterea de a mai schimba ceva”
“Am ales acest text în care toate rolurile aparțin unor femei cuvârste cuprinse între 15 și 45 de ani pentru că mă simt, cumva, mai aproape de pătrunderea psihologiei feminine. Mi se pare a fi o zonă mult mai sensibilă, mult mai fragilă, o zonă cam uitată de cei care creează teatru…
Se află în dezbatere, dacă vreți, problemele unei familii. Apare relația mamă – copil, apoi relațiile dintre surori, dintre fetele care au crescut și s-au angajat definitive în sprijinirea mamei care se află pe moarte…Surorile se adună pentru a fi alături de mamă… sau mai puțin au revenit cu adevărat…
Din pricină că spectacolul este realist, cred că voi reuși să captez atenția publicului, indiferent de vârstă”.
Astăzi, începând cu ora 18.00, Teatrul Mihai Eminescu vă invită la spectacolul “Fără puterea de a mai schimba ceva”, de Jonas Gardell. Un spectacol de Vlad Volf. Din distribuţie fac parte Dana Bucătaru, Lidia Uja, Mirela Nistor, Alexandra Vicol şi Sorina Băleanu.
Scenografia - Gelu Râșca, Coregrafia - Anca Pascu, Muzica - Ecaterina Cojocari
Vlad Volf despre “Fără puterea de a mai schimba ceva”
“Am ales acest text în care toate rolurile aparțin unor femei cuvârste cuprinse între 15 și 45 de ani pentru că mă simt, cumva, mai aproape de pătrunderea psihologiei feminine. Mi se pare a fi o zonă mult mai sensibilă, mult mai fragilă, o zonă cam uitată de cei care creează teatru…
Se află în dezbatere, dacă vreți, problemele unei famili