După înfrângerea de la Sânmartin, din derby-ul judeţean cu Luceafărul, echipa orădeană de fotbal FC Bihor se reîntoarce pe teren propriu şi duminică, de la ora 12, va disputa următorul joc din campionat, cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Meciul, care se va desfăşura la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", se înscrie în cadrul etapei a XXII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a. "Suntem într-un moment în care nu ne mai putem permite să facem paşi greşiţi, dacă vrem să mai avem vreo şansă să nu ne îndepărtăm de plutonul fruntaş", a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Marian Pană.
Tehnicianul orădean nu se confruntă cu probleme de efectiv înaintea acestei dispute, doar mijlocaşul Ionuţ Tîrnăcop fiind incert.
Echipa vâlceană se anunţă un adversar incomod, fiind în revenire în acest retur, de când pe banca tehnică se află antrenorul Alexandru Pelici.
În clasament, FC Bihor ocupă locul V, cu 25 de puncte, în timp ce CSM Rm. Vâlcea se situează pe poziţia a VII-a, cu 21 de puncte.
Partida FC Bihor - CSM Rm. Vâlcea, de duminică, ora 12, va putea fi urmărită şi pe micul ecran pe canalul Digi Sport.
Preţul de intrare la joc pentru spectatori este de 10 lei, pensionarii, femeile şi copii sub 14 ani având însă accesul liber.
După înfrângerea de la Sânmartin, din derby-ul judeţean cu Luceafărul, echipa orădeană de fotbal FC Bihor se reîntoarce pe teren propriu şi duminică, de la ora 12, va disputa următorul joc din campionat, cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Meciul, care se va desfăşura la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", se înscrie în cadrul etapei a XXII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a. "Suntem într-un moment în care nu ne mai putem permite să facem paşi greşiţi, dacă vrem să mai avem vreo şansă să nu ne îndepărtăm de plutonul fruntaş", a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Marian Pană.
Tehnicianul orădean nu se confruntă cu probleme d